Proiect unic în România! Vezi cum arată regulile „Academiei Hagi”!

03 Jun. 2010, 10:47 Special
Proiect unic în România!** Vezi cum arată regulile

„Academia Hagi” crește pe zi ce trece. La marginea orașului
Ovidiu, nocturnele veghează deja patru terenuri cu gazon impecabil.
„Din această vară ne vom pregăti deja aici. În
septembrie 2011 vom inaugura Academia, dacă nu ne va afecta și pe
noi criza”
, spune „Regele”.

Proiect unic în România, „Academia Hagi” va avea până și o sală de
judo. „Copiii trebuie să știe să cadă, cum să se
protejeze de adversari pe teren. Jucătorii de acum nu știu cum să
facă lucrul acesta. Eu o făceam în mod natural”
,
spune fostul mare decar al naționalei, influențat de perioada când
de pregătirea fizică de la Steaua se ocupa sensei Florentin
Marinescu.

Terenurile sunt gata, se lucrează la clădiri. „Hotelul
sportivilor va avea 40 de camere. Cei mici vor sta câte patru, cei
mari câte doi. În camere nu vor exista televizoare, nici măcar
prize. În camere se doarme, doar atât. Vor exista încăperi speciale
pentru activitățile de relaxare sau pentru lectură”
,
explică Hagi… Birouri, parcări moderne, săli pentru ședințele
video. Nimic nu lipsește. „În România nu mai există așa
ceva, dar în Ungaria sunt cinci astfel de centre. Suntem în urmă,
nu putem să rezistăm numai din talent”
.

Din vară, aici se vor pregăti 400 de fotbaliști, la toate
nivelurile. Costul întregului proiect: aproximativ 10 milioane de
euro. „Merită. Copiii aceștia vor depăși peste ani
rezultatele generației mele. Dacă nu credeam acest lucru, nu mă
apucam de treabă. Pentru mine nu există limite”
,
încheie „Regele”.

Articol scris de Alexandru
Enciu

03 Jun. 2010, 10:47 Special
Pe aceeași temă