Parte din Seria 10 a Ligii 3, clasată pe locul 6 la finalul turului sezonului regular, Sănătatea Cluj s-a calificat în faza grupelor Cupei României după ce a trecut, în play-off, de AFC Câmpulung Muscel, cu scorul de 3-1.
Formația pregătită de Vasile Miriuță așteaptă acum să dispute meciul ultimilor ani, în Cupa României, în faza grupelor, în etapa 1, când va întâlni, pe terenul propriu, Farul. Întâlnirea va avea loc joi, 31 octombrie, de la ora 16:15.
Partida va avea loc pe Cluj Arena, stadion închiriat de Sănătatea Cluj pentru această întâlnire cu Farul Constanța.
Sănătatea Cluj și Farul Constanța fac parte din Grupa C a Cupei României, în care se mai găsesc și Unirea Ungheni, FC Hermannstadt, Politehnica Iași și UTA. Echipa din Liga 3, după întâlnirea cu Farul, le va mai înfrunta pe Poli Iași (acasă) și Unirea Ungheni (acasă).
Înaintea jocului cu Farul Constanța, Sănătatea Cluj a pierdut ultima partidă disputată, în etapa a 9-a a Ligii 3, 1-4 pe terenul celor de la CSM Olimpia Satu Mare.
Cu toate acestea, Nicholas Pop și Alin Baciu, tineri din lotul Sănătății Cluj, sunt încrezători că pot face surpriza în duelul cu Farul Constanța și pot scoate poate și un punct. Referitor la Pop, el are de luat o revanșă.
În vârstă de 18 ani, fundașul este împrumutat la Sănătatea Cluj de la Universitatea Cluj, iar sezonul trecut a pierdut semifinala Ligii Elitelor contra celor de la Farul U19 și ardelenii au ratat calificarea în finala întrecerii.
”Sper să fie totul ok pentru partida de joi. Așteptăm meciul, mai ales eu, am o revanșă de luat în fața celor de la Farul, de sezonul trecut, de când jucam la Universitatea Cluj, de la tineret. Mi-am dorit să joc cu Farul”, a declarat Nicholas Pop înaintea partidei cu Farul, în timp ce Alin Baciu a afirmat:
”Suntem puțini emoționați, e un meci foarte important pentru noi. Trebuie să demonstrăm, dar cred că putem scoate un rezultat bun! Ne-am recuperat bine după ultimele meciuri din Liga 3.
Nu știu câte puncte vom face în grupa de Cupa României, dar cred că vom face rezultate bune. Așteptăm ca suporterii să vină în număr cât mai mare la meciul cu Farul, să ne susțină”.
Sănătatea Cluj este parte din Seria 10 a Ligii 3, după nouă runde din sezonul regular fiind pe locul 6 din 10 echipe. A înregistrat patru victorii, două remize și trei eșecuri, având 14 puncte, câte are și locul 5, CSM Sighetu Marmației.
Liderul Seriei 10 este SCM Zalău (20 de puncte), iar pe podium se mai află CSM Olimpia Satu Mare (19 puncte) și Minaur Baia Mare (19 puncte).
Foto și video: Sănătatea Cluj