„Prefer să-l sar decât să-l înconjor”

21 Feb. 2009, 20:18 Special

Ioan Sdrobiș l-a luat la ochi pe fostul său elev, San Siro Ciocoi, căruia i-a transmis să mai slăbească. „Prefer să-l sar decât să-l înconjor, atât de mare s-a făcut”

 

Fostul manager al echipei Jiul, Ioan Sdrobiș, i-a transmis fostului său elev San Siro Ciocoi, că mai avea multe de spus în fotbalul românesc și că nu trebuia să-și pună ghetele în cui la 28 de ani. „L-am avut elev peste tot pe unde am antrenat și la Reșița și la Jiul. Bun fotbalist băiatul acesta ce poartă numele celebrului stadion San Siro din Milano. Păcat că s-a lăsat de fotbal așa de vreme. Nu a dat ca fotbalist nici măcar jumătate din valoarea sa. Și a avut șansa de a da tot ce avea mai bun la Universitatea Craiova, FC Național. Sincer el este jucătorul de la care mă așteptam la mult mai multe. Și Jiul a mai avut un fotbalist care putea mai mult. Florin Stoica a abandonat prea repede fotbalul pentru afaceri. Astfel de talente nu se nasc în fiecare zi”, spune „Părintele”. Glumețul tehnician nu a scăpat ocazia de a-i spune lui San Siro că e cazul să mai dea jos din kilograme.

 

„Tot ce mai știu despre Ciocoi este că are 120 de kg. Când l-am întâlnit i-am zis măi băiete prefer să te sar decât să te înconjor că îmi ia două săptămâni atât de mare te-ai făcut. A fost o valoare băiatul acesta, dar el este singurul vinovat că nu a mers mai departe. Avea un șut cu piciorul stâng nemaiîntâlnit. A dat 14 goluri într-un sezon la Reșița când echipa a fost la un pas de a prinde CUPA UEFA”, a afirmat Sdrobiș.

 

articol scris de Loredana Juglea

21 Feb. 2009, 20:18 Special
Pe aceeași temă