Timișoara a pierdut pe mâna ei apelul de la TAS

Am promis în vară că voi reveni cu precizări în ceea ce privește respingerea apelului depus de FC Timișoara, Gloria Bistrița și FC Bihor Oradea la Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, după ce voi studia cu atenție motivarea. Pe data de 18 noiembrie FRF a publicat, pe site-ul oficial, doar motivarea deciziei TAS la apelul clubului FC Timișoara, astfel că voi face referiri numai la aceasta, însă nu cred că există mari diferențe față de cazurile celorlalte două cluburi, „judecate la pachet”.

Marian Iancu, înconjurat de o armată de avocați, după cum se lăuda pe toate canalele media, a atacat decizia Comisiei de Apel a Sistemului Național de Licențiere, atât din punct de vedere procedural, cât și pe fond.

Pentru a înțelege de ce la momentul admiterii apelului la TAS și soluționării acestuia în regim de urgență, am fost ferm convins că FC Timișoara va câștiga, chiar dacă pe fond nu avea dreptate, trebuie făcute câteva precizări legate de aspectele care, în final, au condus la retrogradarea vicecampioanei României în liga a doua.

Cele două comisii din cadrul Sistemului Național de Licențiere funcționează în baza unui regulament propriu de procedură, aprobat în fiecare an de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, practic, concomitent cu adoptarea manualului de licențiere.

Comisiile nu pot adopta alte hotărâri decât cele prevăzute în acest regulament de procedută, atât în spiritul, cât și în litera lor. Hotărârile Comisiei de Apel sunt stipulate în articolul 24 aliniatul 1, citat în motivarea TAS la punctul 7.9, în următoarea formulare:

„(1) Comisia de apel, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții:
a) admite apelul, atunci când îl găsește întemeiat, desființează hotărârea Comisiei pentru acordarea licenței cluburilor și dispune acordarea licenței;
b) respinge apelul, menținând hotărârea atacată”.

Marian Iancu a contestat la TAS, din punct de vedere procedural, doar termenul în care a fost înaintat apelul de către directorul de licențiere. Ceea ce ar fi trebuit să conteste patronul bănățenilor era însăși competența Comisiei de Apel de a refuza acordarea licenței. Completul de la TAS a considerat important să citeze în motivarea deciziei sale articolul 24, dar nu a analizat dacă hotărârea Comisiei de Apel a avut temei sau nu, tocmai pentru că nu a fost introdusă în apel această excepție.

Să ne reamintim cu a fost formulată Hotărârea Comisiei de Apel:

„…
Pentru aceste motive, Comisia de Apel a Sistemului Național de Licențiere, pe baza analizei documentelor existente la dosarul cauzei, cu unanimitate de voturi, în temeiul art. 6 alin. 3 din Regulamentul Național privind Licențierea Cluburilor și de Fair Play Financiar – ediția 2010,
HOTĂ‚RĂ‚ȘTE
– Respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de intimata F.C. Timișoara S.A;
– Admite apelul declarat, desființează hotărârea nr. 10/14.05.2011 a Comisiei pentru Acordarea Licenței Cluburilor, iar pe fond, refuză acordarea licenței S.C. Fotbal Club Timișoara S.A. pentru sezonul competițional 2011 – 2012.
Definitivă, în temeiul art. 24 alin 2 din Regulamentul de Procedură al Comisiilor de Licențiere ale FRF”

În articolul 6 din Regulamentul Național privind Licențierea Cluburilor nu sunt prevăzute hotărârile pe care Comisia de Apel le poate lua, acestea fiind cuprinse, după cum spuneam, în Regulamentul Procedural, art.24, alin.1.

Comisia de Apel a hotărât să admită apelul, a desființat hotărârea Comisiei pentru Acordarea Licenței Cluburilor și a refuzat acordarea licenței. Dacă admiterea apelului și desființarea hotărârii comisiei de primă instanță sunt acoperite de art.24, alin.1, lit.a, refuzarea acordării licenței pe ce literă din regulament s-a bazat? Răspunsul este simplu: pe niciuna! Pentru că articolul 24 nu este complet în formularea adoptată anul trecut, dar și în acest an pentru licențierea cluburilor în sezonul 2012-2012 (art.25 alin.1), iar Comisia de Apel nu are competența de a refuza acordarea licenței.

Lipsa unui singur cuvânt dintr-un text juridic, poate schimba total sensul dorit în spiritul acestuia, iar culpa aparține în totalitate celui care l-a adoptat cu omisiuni.

În concluzie, pentru ca decizia Comisiei de Apel să aibă acoperire art.24, alin.1, lit.a trebuia formulat astfel: „admite apelul, atunci când îl găsește întemeiat, desființează hotărârea Comisiei pentru acordarea licenței cluburilor și dispune acordarea / neacordarea licenței;

Ahile a fost un semizeu, a fost făcut, practic, nemuritor de către mama sa, dar zeița Thetis a omis ceva ce nu părea important: călcâiul de care l-a ținut, acesta, în cele din urmă, fiindu-i fatal aheului.

Acesta este punctul meu de vedere. Dacă am sau nu dreptate nu se poate dovedi decât în urma unui proces în instanțe civile (deoarece toate căile sportive de atac au fost epuizate) a cărui temă să fie tocmai competența Comisiei de Apel. O altă cale ar fi ca în vară să apară un caz similar, cu apel la TAS, în care să fie atacată competența Comisiei de Apel de a refuza acordarea licenței, dacă Regulamentul de Procedură al Comisiilor de Licențiere va rămâne în forma actuală.

articol scris de Florin Alboiu