Rapid, chinuri de primăvară

Am fost sâmbătă în Giulești la derby-ul cu Iași, alături de vreo 8.000 de suflete care doreau să vadă pasul cel mare către promovare. N-au văzut nimic, probabil că nici n-au înțeles nimic din ce s-a căznit să le arate o echipă încremenită, parcă impasibilă la vuietul tribunei. Nu e un text anti-Viorel Moldovan, pentru că antrenorul care a venit în Giulești atunci când puține nume de talia lui ar fi făcut-o, are meritul de a fi luat punctele din toamnă, de a fi ținut destul de mult timp în frâu un lot subnuitrit și de a fi contribuit de câteva ori în vestiar cu niște prime care în mod normal trebuiau să vină din cu totul altă parte.

E greu de spus ce valoare are Rapidul ediție 2014, dar e limpede că-i lipsește un element esențial în definiția fotbalului. ATITUDINEA. Rapidiștii au părut niște șerpi cu dinții trași prin ștergar, aplatizați, neputincioși, placizi. Din ce se vorbea prin tribuna care are mereu informații calde și de cele mai multe ori precise, pare-se că acest absenteism și această lipsă de motivație au rădăcini exclusiv economice.

Cu un retard de luni bune la plăți, cu un pui de grevă care era să ducă la ratarea deplasării în Antalya, se pare că acest Rapid de primăvară așteaptă totul sau aproape totul de la banii pe Ioniță II, care se pare că vin așa cum vin și îndestulează doar într-o nesemnificativă măsură buzunarele jucătorilor. Probabil că dacă tânârul poreclit Bulgarul n-ar fi fost vândut, situația chiar ar fi fost fără ieșire. Vânzându-l, giuleștenii mai apucă să dea fotbaliștilor jumătăți, sferturi, fragmente de salariu, dar niciodată destul. Iar lipsurile financiare perene duc în alte părți gândurile celor care intră în teren.

Să nu uităm, Rapidul e un club în insolvență și nu poate face achiziții fără aprobarea administratorului judiciar, care veghează la cheltuirea rațională a fiecărui leu. Dar în insolvență nu te împiedică nimeni să ai idei de a face bani, mai ales când porți în spate un brand, când te bazezi pe simpatia unor fani ca ai Rapidului. Marketingul, de exemplu, pare încremenit, n-ai de unde să-ți iei online un tricou, un fular. Nu e vorba doar de cei care vin la meci, ci și de miile, zecile de mii de rapidiști plecați peste mări și țări. Și ei contează, și banii lor ar putea fi socotiți la coșul total.

Din ce se știe, în vară s-au luat vreo 200.000 de euro drepturi TV de la Ligă, sumă încă nereturnată. Plus contractul de televizare cu postul național. Plus sponsori pe fața și pe spatele tricourilor, plus vânzarea lui Ioniță. Adunați și observați că intrările sunt semnificative, chiar dacă nu suficiente.

Obișnuit cu trai boieresc, în ciuda esenței sale proletare, Rapidul poate renaște doar cu investiții importante și cu o clară listă a priorităților. În capul listei ar trebui să fie plata jucătorilor, pentru că burțile goale nu duc la minți odihnite. Dincolo de termenul de licențiere, apropiatul 31 martie, există și un termen al decenței de a da ce li se cuvine celor care ar trebui să ridice tribunele în picioare. Altfel, tabloul cu fotbaliști blazați și neputincioși va avea replică după replică, iar totul riscă să devină kitsch, pictură de gang!

Editorial scris de Alin BUZĂ‚RIN