Nu s-a aprobat demisia lui Nica!

08 Apr. 2009, 15:24 Special
Nu s-a aprobat** demisia lui Nica!

Luni seara, la sediul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Prahova, s-au întrunit membrii Biroului Executiv al forului mai sus amintit, într-o ședința mai mult decât specială. La eveniment au participat președintele AJF Prahova, Silviu Crângașu, vicele aceluiași for, Theodor Negoiță, reprezentanții ligilor A, B și C, cei ai comisiilor pentru omologarea terenurilor de joc, compartimentul de competiții și disciplină, precum și președintele Comisiei Județene de Arbitri (CJA), Cristian Nica. După ce s-a trecut în revista calendarul competițional la nivelul tuturor eșaloanelor, dar și al "Cupei României Timișoreana" – faza județeană, s-a ajuns la lucrurile importante ale dezbaterii, luându-se act de agresiunile din ultima vreme împotriva arbitrilor, în partidele disputate la Izvoarele, Dâmbu, Drăgănești și Albești, unde patru cavaleri în negru au fost loviți: Bogdan Bucur, Mădălin Ionescu, Gabriel Banu și Ștefan Călărașu.
 


"Împotriva celor vinovați pentru aceste fapte s-au luat măsuri severe în conformitate cu prevederile exprese prevăzute în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice din România", ne-a precizat Silviu Crângașu.
 

 

Unul dintre cele mai fierbinti puncte de pe ordinea de zi a Biroului Executiv a fost cea a demisiei înaintate de către președintele CJA Prahova, Cristian Nica. Pentru moment, membrii marcanți ai prezidiului, printre care s-au mai numarat Mircea Bucur, George Negoițescu, Dan Preda și juristul Bogdan Filcea, au luat decizia de a nu aviza favorabil documentul înaintat de Nica.
 

 

"Ce pot să vă spun este faptul că eu am fost împuternicit de Biroul Executiv să port o discuție cu șeful arbitrilor și, împreună, să ajungem la un punct de vedere comun în sensul ca el să rămână președinte în continuare. Sper ca în cele zece zile cât am fost mandatat să rezolv această problema, totul să se finalizeze prin acordul lui Nica de a rămâne în fruntea comisiei", a mai spus Crângașu.
 

 

Cât privește greva arbitrilor de la finele acestei săptămâni, anunțată deja prin intermediul presei, oficialul din strada Pielari nr. 5 a explicat: "Mi-am exprimat disponibilitatea de a dialoga cu reprezentanții acestui sindicat pe care, însă, nu-l cunosc! Trebuie, totuși, să punctez faptul că nu am cunoștință ca ei să fi făcut un demers oficial către conducerea AJF Prahova".
 

 

Întrebat ce va face în situația în care arbitrii vor boicota meciurile din această etapă la toate nivelurile, același interlocutor ne-a mai spus: "Refuz să cred că acest fapt se va petrece, dar în condițiile în care totuși ei vor lua această decizie, întreaga etapă sau numai o parte dintre meciurile acesteia se reprogramează".
 

 

Mergând pe firul acestor evenimente, suficient de tensionate, dintre conducerea AJF și cea a CJA Prahova, contactat telephonic, "demisionarul" rămas cu portofoliu, purtătorul ecusonului FIFA, Cristian Nica, a declarat: "Nu mi-am închipuit că acest scandal o să ia atâta amploare! Sincer, doresc să mă relaxez, să-mi pun ordine în gânduri, iar până la începutul săptămânii viitoare, în urma discuției cu președintele AJF Prahova, să iau o decizie fermă. La acest moment înclin să nu revin asupra deciziei luate. Au fost prea multe violențe, iar relația dintre AJF și noi nu este deloc bună".

 

Din câte se pare, odată cu demisia lui Nica, din conducerea CJA Prahova vor mai pleca și colaboratorii acestuia: Ionuț Borcan, Valentin Dumitru, Ionuț Neagu și Adrian Zodie.
 

 

Sursa: ziarulprahova.ro
 

08 Apr. 2009, 15:24 Special
Pe aceeași temă