Sportul Studențesc și Oțelul Galați se luptă pentru un loc în finala de la Buftea

30 Jun. 2011, 15:04 Juniori
Sportul Studențesc și Oțelul Galați** se luptă pentru un loc în finala de la Buftea

Ieri s-au disputat, pe stadionul „Voința”, partidele decisive în
Grupele A și B pentru stabilirea celor două finaliste ale turneului
semifinal al Juniorilor C (născuți după 1 ianuarie 1996).

În primul joc al zilei s-au întâlnit, în cadrul Grupei A, Astra
Ploiești și Sportul Studențesc. Bucureștenii au dominat partida,
iar la final s-au impus cu 3-0 (1-0) și au obținut calificarea în
finala de vineri.

A urma confruntarea din Grupa B, dintre FC Viitorul și Oțelul
Galați. Partida a debutat cu câte o mare ocazie de fiecare parte:
mai întâi gălățeanul Moglan a reluat cu capul din corner (min.2),
însă Popa s-a opus deschiderii scorului, iar mai apoi constănțeanul
Ludușan a reluat imprecis din doar 6m (min.4). Până la pauză
constănțenii au presat, însă Oțelul a fost mai aproape de gol în
min.15, când Chilindar a pătruns în careu și a reluat pe lângă
poartă.

Conștienți că doar o victorie în puate duce în finala de vineri,
constănțenii au controlat în totalitate repriza secundă, însă nu au
izbutit să găsească drumul spre golul izbăvitor. Raiciu l-a întins
serios pe portarul Vicol în min.42 cu un șut de la 25m, iar Tudoran
a fost anticipat de Dincă în min.59 la pasa ideală în gura porții
pentru Ludușan.

Ultima șansă pentru constănțeni de a pătrunde în finală i-a
aparținut lui Tudoran, în ultimul minut, dar finalizarea sa din
careu după ce a întors un adversar a fost prea slabă și portarul
Vicol a reținut.

Astfel, întâlnirea s-a încheiat cu scor alb, rezultat ce permite
Oțelului să întâlnească pe Sportul Studențesc pentru un loc în
marea finală a Campionatului Național de Juniori C din 5 iulie.
Chiar dacă nu mai contau pentru configurația finală a clasamentului
s-au mai executat lovituri de departajare, la capătul cărora Oțelul
s-a impus cu 9-8.

Au evoluat formațiile:

FC Viitorul (antrenor Mugurel Cornățeanu): Popa
– Gavrilă, Nedelcu (36 Gândea), Iacob, Otei (59 C. Manea) – Borcoi,
Marin (47 Scarlat) – Tontea, Raiciu (56 Cicăldău), Tudoran –
Ludușan;

Oțelul Galați (antrenor Ioan Cruceanu): Vicol –
Apostol, Moglan, Dincă, Serea – Tudorie (67 Tureatcă) – Voicu (62
Poalelungi), Dajbog, M. Manea, Constantinescu – Chilindar.

Rezultate grupa A

Sportul Studențesc – LPS Vaslui 3-2
LPS Vaslui – Astra Ploiești 0-2
Sportul Studențesc – Astra Ploiești 3-0

Clasament final Grupa A

1.Sportul Studențesc 8p
2.Astra Ploiești 4p
3.LPS Vaslui 0p.

Rezultate grupa B

Viitorul Constanța – Poli Iași 1-1 (4-3 după loviturile de
departajare)
Poli Iași – Oțelul Galați 0-3
Viitorul Constanța – Oțelul Galați 0-0 (8-9 după loviturile de
departajare)

Clasament final Grupa B

1.Oțelul Galați 6p
2.FC Viitorul 3p
3.Poli Iași 1p.

Așadar, finala turneului semifinal al Juniorilor C de la Constanța
și-o vor disputa Sportul Studențesc și Oțelul Galați, partida fiind
programată vineri (1 iulie), de la ora 10.00, pe stadionul
„Voința”.

Câștigătoarea acestei confruntări va obține calificarea în
finala mare a Campionatului Național, în timp ce învinsa va juca în
finala mică a Juniorilor C. Ambele finale vor avea loc marți, 5
iulie, la Buftea.

sursa: academiahagi.ro

În finala celui de-al doilea turneu
semifinal, de la Borș, se vor întâlni vineri, de la ora 10,
Academia de Fotbal „Gică Popescu” Craiova și ACU Arad. Iată
rezultatele înregistrate și clasamentele celor două grupe:

Rezultate grupa
A

Academia „Gica Popescu” – Dinamo București 4-2
FC Bihor Oradea – Academia „Gica Popescu” 0-1
FC Bihor Oradea – Dinamo București 1-3

Clasament final grupa A

1. Academia „Gica Popescu” 8 puncte
2. Dinamo București 4 puncte
3. FC Bihor 0 puncte

Rezultate grupa B

ACU Arad – Șoimii Romulii (Bistrița) 4-2
Gaz Metan Mediaș – Șoimii Romulii 4-3 (la loviturile de
departajare)
ACU Arad – Gaz Metan Mediaș 3-2

Clasament final grupa B

1. ACU Arad 8 puncte
2. Gaz Metan Mediaș 2 puncte
3. Șoimii Romulii (jud. Bistrița) 1 punct

30 Jun. 2011, 15:04 Juniori
Pe aceeași temă