Juniorii mici de la Arieșul Mihai Viteazu au avut o evoluție peste așteptări la Memorialul „Cică Oprișor”

Mihai Andries 20 Jan. 2014, 16:14 Juniori

Sâmbătă 18 ianuarie 2014, juniorii mici, de la Clubul Sportiv Arieșul Mihai Viteazu au participat la Memorialul „Cică Oprișor” organizat de ACS Șoimii Târnăveni, în sala de sport din renumita localitate viticolă Jidvei.

Cică Oprișor a fost unul dintre fotbaliștii recunoscuți care a activat de la Centru de Copiii și Juniori până la echipa de seniori a Clubului Chimica Târnăveni. Acesta a trecut într-o altă dimensiune astrală în urmă cu doi ani, la vârsta de 56 de ani, lăsând mai săracă zestrea de fotbaliști, care au activat la echipa de pe Târnavă.

Cei rămași să conducă mai departe destinele fotbalului, s-au gândit să comemoreze dispariția fostului fotbalist, organizând cea de-a doua ediție a memorialului. De organizarea acestei competiții de aducere aminte s-au ocupat Ioan Popa, președintele Clubului ACS Șoimii Târnăveni, susținut de fostul antrenor Gheorghe Savu. 

La acestă competiție au fost prezente următoarele cluburi: ACS Infinity Târnăveni, FC Mureșul Luduș, AFC Arieșul 1907 Turda, AS Forestierul Reghin, componentele grupei A, iar ACS Șoimii Târnăveni, Gaz Metan Mediaș, ISCT 1921, CS Arieșul Mihai Viteazu, au făcut parte din grupa B

Rezultate înregistrate: 
ACS Infinity – FC Mureșul Luduș 1 – 0
ACS Șoimii Târnăveni – Gaz Metan Mediaș 0 – 3
AFC Arieșul 1907 – Forestierul Reghin 1- 2
CS Arieșul Mihai Viteazu – ISCT 1921 2 – 1
ACS Infinity – AFC Arieșul 1907 2 – 1
ACS Șoimii Târnăveni – ISCT 1921 0 – 0
FC Mureșul Luduș – Forestierul Reghin 2- 0 
Gaz Metan Mediaș – CS Arieșul Mihai Viteazu 1 – 1
ACS Infinity – Forestierul Reghin 4 – 1
ACS Șoimii Târnăveni – CS Arieșul Mihai Viteazu 1 – 1
FC Mureșul Luduș – AFC Arieșul 1907 0 – 0
Gaz Metan Mediaș – ISCT 1921 0 – 1

După jocurile din grupe, s-au disputat meciurile pentru stabilirea clasamentului final, după cum urmează: 
Loc 7 – 8 AFC Arieșul 1907 – ACS Șoimii Târnăveni 0 – 2 
Loc 5 – 6 Forestierul Reghin – Gaz Metan Mediaș 1 – 0
Loc 3 – 4 FC Mureșul Luduș – ISCT 1921 0 – 1
Loc 1 – 2 ACS Infinity Târnăveni – CS Arieșul Mihai Viteazu 3 – 2 (după executarea loviturilor de departajare) 


Laureatele celei de a doua ediții a memorialului „Cică Oprișor” au fost: ACS Infinity Târnăveni – locul 1, Arieșul Mihai Viteazu – locul 2 și ISCT 1921 – locul 3

,,Am reușit să organizăm această competiție datorită înțelegerii cu domnul primar Alin Trif, care a fost deschis la propunerea noastră. Pe această cale țin să-i mulțumesc domniei sale cât și echipelor participante la cea de a doua ediție a memorialului, care au prin evoluțiile avute au făcut un adevărat spectacol. Noi sperăm ca începând cu cea de-a treia ediție să găsim înțelegere la autoritățile locale din Târnăveni, ca s-o putem organiza la noi.” a declarat la finalul competiției Ioan Popa, președintele clubului organizator.

Dacă un jucător al Gazului Metan din Mediaș, a fost declarat cel mai bun, titlul de cel mai bun portar a revenit celui care a apărat buturile echipei câștigătoare, iar surpriza plăcută a turneului în unanimitate a fost declarată echipa Arieșul Mihai Viteazu

Articol și foto de Ioan MOCAN

Mihai Andries 20 Jan. 2014, 16:14 Juniori
Pe aceeași temă