Campionatele naționale de juniori A și B au programat astăzi un
derby între nume de tradiție ale fotbalului românesc: Rapid și
Dinamo. Disputate la baza ProRapid lângă lacul Străulești, cele
două meciuri au oferit un spectacol plăcut cu multe ocazii și
goluri spectaculoase. Prim-planul l-a ținut meciul de la juniorii
republicani (născuți în 1991 și mai mici), unde Rapidul antrenat de
Florea Drăghici a dat piept cu dinamoviștii conduși de pe bancă de
Sorin Popescu.
Oaspeții au câștigat meritat cu 2-0 prin reușitele lui
Dufuor ’65 (foto) și G. Simion ’76. Chiar dacă au
avut de tras mai bine de o oră pentru a obține deschiderea
scorului, elevii lui Sorin Popescu au avut o mai bună organizare a
jocului și de multe ori s-a văzut din cursivitatea traseelor
desenate pe teren că joacă după scheme repetate îndelung la
antrenamente.
Rezultatul obținut de alb-roșii este cu atât mai mult de
apreciat cu cât tehnicianul dinamovist a avut pe teren doar doi
juniori născuți în 1991 (fundașii centrali G. Simion – M. Ioniță),
dar și unul născut în 1993 (mijlocașul stânga Al. Vasile), restul
fiind toți 1992. Și în tabăra gazdelor, grosul echipei a fost
asigurat de juniorii ’92, însă Drăghici a avut în teren patru
juniori mai bătrâni cu un an. Plusul de vârstă în favoarea
rapidiștilor nu s-a simțit în teren, în ciuda faptului că aproape
jumătate din ei sunt prezențe constante la satelitul vișiniu din
Liga a III-a.
Gol antologic
contestat de gazde
Momentul psihologic al meciului a fost în minutul 65 atunci când
dinamoviștii au beneficiat de o lovitură liberă la circa 22-23 de
metri. Antrenorul dinamovist Sorin Popescu a avut inspirația de a
cere ca Dufuor să execute chiar dacă acesta nu bate de obicei
loviturile libere din poziție centrală. Ce a urmat ar fi fost
frumos de filmat (dar
nu s-a putut). Purtătorul tricoului cu numărul 27 a
executat foarte repede, prinzând nepregătită toată echipa adversă
și mingea a intrat în poartă nestingherită. Protestele gazdelor au
curs la adresa centralului Marius Georgescu care a validat golul și
a dat și două galbene: unul portarului rapidist Belu care a degajat
furios mingea fiind la un pas de a-l lovi accidental pe central și
unul marcatorului golului pentru că și-a dat jos tricoul.
Gazdele au acuzat șocul și după zece minute a picat și golul
doi, după o schemă care a lăsat senzația că este îndelung repetată
la antrenamente. O lovitură liberă ca un corner scurt de pe
dreapta, pe sensul de atac al alb-roșiilor, este bătută de același
Dufuor perfect pentru lovitura de cap a înaltului Gabi Simion și
Belu este învins din nou.
Acesta avea să fie și scorul final al meciului și dinamoviștii
rămân în trena liderului Steaua București. Marele derby dintre cele
două echipe va avea loc pe 11 aprilie (dacă nu se schimbă nimic de
către Federație), pe terenul steliștilor.
Interesant a fost gestul tehnicianului dinamovist care i-a
schimbat înainte de final atât pe Dufuor, cât și pe mezinul Vasile
pentru a primi aplauzele spectatorilor, primul pentru evoluția
excelentă de azi și al doilea pentru a-i crește moralul în virtutea
meciurilor viitoare
Primul egal din
acest sezon
Al doilea duel între Rapid și Dinamo, de data aceasta la juniori
B (născuți în 1993 și mai mici) s-a terminat la egalitate, scor
1-1. Rapidiștii au deschis scorul repede prin Dinică, în timp ce
dinamoviștii au egalat în a doua parte a meciului prin autogolul
lui Laurențiu Gheorghe. Ironia a făcut ca jucătorul care și-a dat
autogol să fie un junior crescut de Dinamo și pus pe liber cu ceva
timp în urmă, iar acum ajuns titular la Rapid.
Egalul de azi a produs primul semieșec al grupării din Ștefan
cel Mare în acest sezon. Până la acest meci, alb-roșii au
înregistrat numai victorii (17 la număr), Dinamo fiind liderul
detașat al seriei I din campionatul național de juniori B
CASETA TEHNICĂ‚
Rapid (Juniori A) –
Dinamo (Juniori A) 0-2
Au marcat: Dufuor 65, G. Simion 76
Rapid:
99.Belu – 24.Ed. Dinu, 6.Șerbănescu, 16.M. Moldoveanu, 17.Pătrașcu
– 14.Cl. Vasile (15.Mican 70), 10.Kassai, 11.Adîr (4.Dîrjan 58),
8.Sabou (5.Bernea 78) – 9.Ciolacu (29.Tata 78), 13.M. Martin.
Antrenor: Florea Drăghici
Dinamo:
1.Manea – 17.Cazacu, 21.G. Simion, 33.M. Ioniță, 16.Stanca –
31.Căprăroiu – 27.Dufuor (24.Marțolea 80), 10.V. Ștefan (14.Burcea
85), 25.Al. Vasile (32 Ed. Toma 87) – 19.Fl. Anton, 9.Taplamaci.
Antrenor: Sorin Popescu
Rapid (Juniori B) –
Dinamo (Juniori B) 1-1
Au marcat: Dinică / L. Gheorghe (autogol)
Rapid:
A. Tudor – L. Gheorghe, Petrișor, Geampalia, G. Stan, Pluteanu, A.
Niculescu, Al. Ioniță, Vl. Oprea, Zaina, Dinică
Antrenor: Iosif
Damaschin
Dinamo:
Dănciulescu – Ghinea, Ionică, Ursache, Butnaru, M. Stoica, Fl.
Nițu, I. Crețu, C. Nica, M. Neagu, Băcanu
Antrenor: Cătălin Dănilescu
Articol și foto de Mihai
ANDRIEȘ