Gheorghe Constantin a fost eliberat din închisoare. Fostul președinte CCA fusese condamnat în dosarul „Mită pentru arbitri 1”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 20 Nov. 2015, 17:54 Special
  • Gheorghe Constantin (63 ani), fostul șef al Comisiei Centrale de Arbitri, a fost eliberat, joi, 19 noiembrie, de la Penitenciarul Colibași, cu o lună înainte de termen. Costică „Vâlcea” a executat 19 luni de închisoare din totalul de cinci ani pe care îi primise după ce a fost găsit vinovat în dosarul „Mită pentru arbitri 1”.

 

Găsit, în februarie 2015, vinovat de Curtea de Apel Ploiești pentru corupție în dosarul „Mită pentru arbitri 1”, Gheorghe Constantin a primit cinci ani de închisoare și decizia de a achita statului suma considerată mită, de 310.000 lei. Constantin a fost acuzat că, din postura de șef al Comisiei Centrale de Arbitri, a luat mită în 2009 de la fostul patron al echipei FC Argeș, Cornel Penescu.

Conform legii, pentru că are peste 60 de ani, Constantin a efectuat doar o treime din pedeapsă. Din cele 20 de luni rămase, s-a scăzut și perioada executată inițial, în 2009, de 10 luni. În urmă cu o lună și jumătătate, vâlceanul îndeplinea condițiile eliberării, însă a fost lăsat liber abia ieri, după judecarea recursului depus de procurori.

Pentru prima dată, Gheorghe Constantin și-a văzut ieri fetița, știut fiind faptul că, în perioada cât a fost încarcerat, soția sa, Cristina, a născut.


 

În dosarul „Mită pentru arbitri 1″ au mai fost implicați Cornel Penescu, Liviu Făcăleață, Dan Cristian Libertatu sau Sorin Corpodean.

Pedepsele dictate în acest dosar:

  • Cornel Penescu (fost patron FC Argeș) – 5 ani de închisoare cu executare și 14.000 USD;
  • Gheorghe Constantin (fost președinte CCA) – 5 ani de închisoare cu executare și 310.000 lei;
  • Liviu Făcăleață (fost director general SC Pic) – 5 ani de închisoare;
  • Sorin Corpodean (fost arbitru de fotbal) – 4 ani de închisoare cu suspendare și 15.000 USD;
  • Dan Cristian Libertatu (fost director al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș) – 3 ani de închisoare cu executare;
  • Marcel Lică (fost vicepreședinte CCA) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Lucian Dan – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Sorin Caia – 3 ani de închisoare cu suspendare
  • Cristian Mincă – 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare;

Marcel Savaniu (fost arbitru), Florin Prunea (fost director de Relații Internaționale din cadrul FRF) au fost achitați.

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 20 Nov. 2015, 17:54 Special
Pe aceeași temă