CS Buftea și primarul orașului, Ion Stoica, au dăruit flori și câte o felicitare doamnelor cu ocazia zilei de 8 Martie. Însoțiti de Ana Maria Prodan și Laurențiu Regenkampf, fotbaliștii și primarul din Buftea au surprins, prin gestul lor, doamnele aflate în centrul orașului. Am profitat de ocazie să-l întrebăm pe domnul primar Ion Stoica cum reușește să susțină echipa de fotbal, având în vedere criza financiară.
Â
Buna ziua domnule primar. Foarte cluburi au probleme din cauza crizei financiare, care este situația la Buftea ?
Echipa este a noastră, a Consiliului Local și a Primăriei. Probabil că din retur vom încerca să aducem și un sponsor la echipă.
Â
Colaborarea cu Ana Maria Prodan are și scopul de aduce posibili investitori ?
Ne-am dorit chiar ca doamna Prodan să investească la Buftea, am avut discuții și în acest sens. Sunt foarte mulțumit de colaborare și de activitatea sa.
Â
Cum vi se pare actual campionat al eșalonului secund ?
Destul de echilibrat. Toate echipele s-au întărit în această iarnă.
Â
Mai organizați alte manifestări cu ocazia zilei de 8 Martie ?
De obicei ofeream un spectacol doamnelor de ziua lor, însă anul acesta nu vom face acest lucru. Oamenii sunt supărați, sunt afectați de criză, au rămas fără locul de muncă și încercăm să găsim soluții în acest sens.
Â
Ce le urați femeilor de 8 Martie ?
Sănătate, în primul rând, tot ce își doresc și să se bucure de viață.
Â
Â
Articol scris de Andrei Petrică
Â