Fostele glorii băcăuane, în frunte cu Ciocoiu, au fondat FC Bacău

Mihai Andries 17 Sep. 2014, 16:55 Special

Fotbalul băcăuan își pregătește viitorul. Acesta poartă numele FC Bacău și are girul fostelor glorii locale, în frunte cu principalul finanțator al noului proiect, Cristi Ciocoiu. O adevărată academie de fotbal cu capital privat, care are drept scop readucerea Bacăului în fotbalistic în elita națională.

Ciocoiu: „Pornim de jos”

„Dorim să reînviem fotbalul în Bacău. Și o vom face pornind de jos, de la cele mai mici grupe de vârstă. Proiectul nostru este rezervat în prima fază copiilor cu vârste între 6 și 10 ani, ce vor fi instruiți după cele mai moderne metode, însă avem în plan ca, pe viitor, FC Bacău să dispună și de o echipă de seniori”, a explicat fostul atacant al FCM Bacău și al Stelei, Cristi Ciocoiu, care îi va avea alături pe Gheorghe Poenaru, Daniel Scânteie, prof. univ. dr. Gheorghe Balint, Vasile Jercălău, Radu Ciobanu și Cristi Hăisan.

Iar staff-ul nu se oprește aici. „Vom beneficia de un sprijin medical și kinetoterapeutic de înalta ținută. Nimic nu va fi lăsat la voia întâmplării”, a precizat Ciocoiu.

Recuperarea trecutului

Prin urmare, fotbalul băcăuan își pregătește viitorul. Iar primul pas este recuperarea trecutului. FC Bacău se află pe punctul de a prelua palmaresul FCM Bacău. „Istoria fotbalului băcăuan înseamnă, înainte de toate, FCM Bacău”, a punctat consilierul tehnic Gheorghe Poenaru.

„Și nu putem lasă istoria să moară”, a completat Cristi Ciocoiu, care a demarat demersurile referitoare la preluarea palmaresului. Iar lucrurile merg pe făgașul dorit. A confirmat-o reprezentantul Asociației FCM Bacău, Sergiu Sechelariu.

„Am toată deschiderea în acest sens. Vom da palmaresul fără niciun fel de pretenție financiară; rămâne doar că avocații să pună la punct toate detaliile. E normal să facem un asemenea gest. Îl facem din respect pentru trecutul fotbalului băcăuan, dar și pentru ceea ce intenționează să facă în viitor Cristi Ciocoiu și echipa sa. Eu le doresc să realizeze cu FC Bacău cel puțin la fel de mult cât a realizat fratele meu, regretatul Dumitru Sechelariu. În urmă cu doi ani, noi am oferit palmaresul, tot cu titlu gratuit, autorităților locale, dar nu a existat niciun interes din partea lor”, a subliniat Sergiu Sechelariu.

AFLĂ‚ UNDE SE POT FACE ÎNSCRIERI LA NOUL CLUB AL BĂ‚CĂ‚UANILOR

Din păcate, Consiliul Local a întors spatele acestui parteneriat. „Nu excludem ca pe viitor să ajungem să colaborăm cu Sport Club. Există, însă, o condiție de bază: politicul trebuie să-și ia mâinile de pe fenomenul fotbal. Cred că a devenit clar pentru toată lumea că nu acesta este drumul de urmat”, a afirmat Ciocoiu, care a stabilit și dată la care Academia băcăuană își va deschide porțile: 1 octombrie

 

Organigrama FC Bacău

Președinte: Cristian Ciocoiu.
Consilier tehnic: Gheorghe Poenaru.
Director general: Daniel Scânteie.
Coordonatorul Centrului: profesor universitar doctor Gheorghe Balint.
Antrenori: Vasile Jercălău, Radu Ciobanu, Cristi Hăisan.

„Sunt mândru ca foștii mei elevi au pus pe tapet o asemenea construcție fotbalistică. Sper să prind ziua când FC Bacău va juca în prima ligă pe un stadion modern aici, la noi în oraș”
Gheorghe Poenaru, consilier tehnic

„Pentru mine, e o onoare sa fac parte din acest proiect. Lucrez alaturi de oameni care au realizat ceva in viata si care vor realiza ceva deosebit si cu FC Bacau”
Daniel Scânteie, director general

 

Sursa: Deșteptarea

Mihai Andries 17 Sep. 2014, 16:55 Special
Pe aceeași temă