De la Arena Națională, la Triteni și Mințiu-Gherlii. „U” Cluj și-a aflat viitorii adversari. Fost antrenor și foști jucători, chemați la echipă

De la Arena Națională, la Triteni și Mințiu-Gherlii.
  • Universitatea Cluj își cunoaște 11 dintre adversarii cu care se va lupta în sezonul ce va începe pe 3 septembrie.
  • Adrian Falub ar putea antrena „U” Cluj în Liga a IV-a, iar Ioan Ovidiu Sabău încearcă să reactiveze jucători precum Păcurar, Abrudan sau Giurgiu.

 

Cu mai puțin de o lună înaintea debutului sub noua societate, Universitatea Cluj este în plină organizare. Primul pas a fost făcut când Consiliul Local a cesionat sigla, palmaresul și culorile societății care îl are manager pe Ioan Ovidiu Sabău. Banii vor proveni de la primărie, care va fi finanțatorul principal, în colaborare cu universitățile clujene. Jucătorii vor proveni, în principal de la grupele de copii și juniori ai echipei clujene, iar obiectivul este promovarea în fiecare an, pentru ca în 2019, când echipa va celebra 100 de ani de la înființare, să joace în Liga 1.

Falub, chemat pe bancă

Deocamdată, nu se știe cine va fi antrenorul principal al echipei. Adrian Falub este primul pe listă, iar tehnicianul care a pregătit ultima dată Concordia Chiajna lăsă de înțeles faptul că ar fi interesat de proiectul lui Sabău. „M-a întrebat dacă aș vrea, eu n-am zis nu. Am spus mereu că n-aș refuza Universitatea. E destul de dificil să mergi în Liga a IV-a, dar nu e capătul lumii. Acum există ceva palpabil la U Cluj, un proiect sprijinit de toată lumea, există condiții de pregătire, Neluțu Sabău e un profesionist sută la sută, se asigură buget”, a exemplificat, pentru actualdecluj.ro, motivele pentru care ar accepta, cel care a antrenat ultima dată „U” Cluj în Liga 1.

Remember pentru Sabău

Noul manager are experiența începutului de la zero, cu Universitatea Cluj, din 2000, când a refăcut echipa în Liga a 3-a, cu mulți jucători cu experiență care au acceptat să-l însoțească. Asta încearcă și acum. Sabău ar vrea să aducă și jucători cu CV-uri importante, pe lângă juniori. Alex Păcurar, fostul mijlocaș al Stelei sau Rapidului, Gabriel Giurgiu, fost campion cu Oțelul, sau Tavi Abrudan, și el cu prezențe pentru Steaua și Rapid, sunt trei dintre cei contactați în ultima perioadă de Sabău. Cum aceștia n-au mai găsit contracte în prima ligă, și-au oferit, de principiu, sprijinul.

Meciuri cu comunele

Dacă vor accepta să joace în Liga a IV-a, aceștia vor avea parte de deplasări „exotice”. Echipa care în urmă cu un an juca finala Cupei României, contra Stelei, pe Arena Națională, se va deplasa din septembrie pe terenul unor adversari precum Vulturul Mințiu-Gherlii, Someșul Gilău sau Unirea Tritenii de Jos. 12 echipe sunt înscrise deocamdată în Liga a IV-a a județului Cluj, dar înscrierea se mai poate face și în această săptămână.

Universitatea Cluj își va disputa partidele de pe teren propriu cel mai probabil tot pe Cluj Arena. Echipa nu va mai avea însă întâietate, iar în cazul în care acolo se vor desfășura alte competiții sau evenimente, „U” Cluj va juca în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, aflat în proprietatea universităților.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

Pe aceeași temă