La începutul lunii aprilie a anului 2006 în ședința Consiliului
Local s-a aprobat constituirea actualului Club Sportiv Arieșul
Mihai Viteazu, printr-un proiect pe termen lung și foarte lung.
Clubul este constituit în temei legal, având personalitate
juridică, cu activitate de depistare, pregătire și educare a
tinerelor talente pentru fotbalul de performanță.
În acest context s-au modernizat la acea vreme vestiarele, s-au
refăcut instalațiile sanitare, s-a montat o centrală termică care
asigură apa caldă atât la dușuri cât și instalația de încălzire.
Tot atunci, cei care s-au ocupat de recrutarea tinerilor
fotbaliști, au adunat un număr de copiii, care în toamna anului
2006 s-au constituit în trei grupe pe categorii de vârstă, care
s-au aliniat la startul competiției organizate de Asociația
Județeană de Fotbal Cluj.
Din toamna anului 2007, la startul Ligii a IV-a din județul Cluj
s-a aliniat și echipa de seniori a clubului din Mihai Viteazu, care
la finalul sezonului 2011 – 2012 a ocupat locul 5, iar echipa de
juniori a urcat pe podium, ocupând poziția a 3-a.
Pentru a se putea desfășura în condiții optime activitatea
fotbalistică, în anul 2009, conform ordonanței de guvern, Primăria
și Consiliul Local al comunei Mihai Viteazu a aprobat construcția
unei baze sportive moderne, pentru o zonă rurală cu toate
utilitățile: suprafață de joc cu gazon natural, vestiare cu toate
dotările, tribună cu 200 de locuri pe scaune, instalație de udare a
terenului de ultimă generație, tabelă de marcaj electronică, pistă
de tartan de 100 de metri, groapă cu nisip pentru săritura în
lungime.
La aceste utilități Consiliul Local a aprobat cumpărarea unui
tractor și a unei mașini pentru tunderea gazonului. La acest
proiect se adaugă amenajarea pe vechile vestiare a 12 camere și o
sală de conferințe, lucrare care deocamdată nu este demarată din
cauza lipsei fondurilor financiare.
Pentru lucrarea mai sus amintită, autoritățile locale ale comunei
de pe malul Arieșului au promis că odată cu găsirea unor surse de
finanțare, vor demara și finaliza ceea ce s-a propus pentru a da o
mai mare utilitate bazei sportive.
Sâmbătă
se inaugurează baza sportivă
Sâmbătă, 13 august, noua bază sportivă din comuna Mihai Viteazu v-a
primi ,,botezul focului”, manifestare care coincide cu zilele
comunei Mihai Viteazu. Pentru acest eveniment autoritățile locale
și conducerea clubului s-au pregătit în vederea primirii
musafirilor după cum se cuvine.
Manifestarea va începe la ora 10.30, după cum datina creștinească o
cere cu sfințirea bazei sportive și a anexelor, apoi va urma un joc
de fotbal susținut de echipa locală Arieșul în compania echipei
secunde a celor de la CFR 1907 Cluj.
Manifestările nu se vor opri aici, deoarece vor mai fi jocuri între
echipele de juniori și cele ale foștilor jucători care au activat
în timp la echipa din Mihai Viteazu. Printre musafirii care și-au
anunțat prezența se numără: Vasile Marcu, vicepreședintele AJF
Cluj, Mircea Ciglenean, președintele colegiului de arbitri Cluj,
Eugen Hang, președintele resortului competiții de la AJF
Cluj.
Nu au putut onora cu prezența: Patrițiu Abrudan, președintele AJF
și Ioan Maja, plecați la acea oră în concediu. De la această
manifestare nu vor lipsi cei care lucrează în presă.
,,Odată cu constituirea clubului sportiv, ne-am
gândit să dăm curs proiectului de amenajare a unei baze sportive
moderne, unde tinerii din comuna noastră și cei din împrejurimi
să-și poată desfășura activitatea în condiții cât mai bune. Ceea ce
am realizat noi aici va rămâne scris, iar istoria ne va judeca dacă
am făcut bine sau rău. Prin ceea ce am realizat, ne-am gândit să
oferim tinerilor varianta de a face sport, nu de a sta tot timpul
în fața calculatorului sau să-și piardă timpul prin sălile
jocurilor de noroc, baruri sau să facă alte fapte antisociale. Ne
bucură faptul că într-un timp foarte scurt, cam o lună și jumătate,
circa 70 de copii din comună participă la ședințele de pregătire la
secția fotbal. Cu trecerea timpului, eu îmi doresc ca acești copii
să constituie un grup unit într-o echipă care să activeze într-una
din ligile superioare ale fotbalului, dar până atunci, actuala
echipă de seniori, mi-ar place ca la finalul sezonului 2011 -2012
să susțină joc de baraj și să promoveze în liga a
III-a”, a declarat Ioan Zeng, primarul comunei Mihai
Viteazu.
,,După un an și jumătate în care am jucat numai în
deplasare, atât cu juniorii, cât și cu seniorii, a venit timpul ca
odată cu începerea noului sezon fotbalistic să evoluăm pe propriul
teren, refăcut din temelie. Aici avem condiții din cele mai bune,
existente la echipele de liga a IV-a și nu numai. Ne bucură faptul
că am găsit sprijin din partea autorităților locale, pentru
modernizarea bazei sportive, iar acest efort a fost răsplătit de
afluența de copiii care practică fotbalul. În această vară am adus
câțiva jucători pentru completarea lotului de seniori, cu care vom
aborda noul campionat, în care ne punem mari speranțe pentru
atingerea obiectivului. Singurul impediment la această oră este ca
peste tot factorul financiar, dar cu sprijinul autorităților locale
și a mai multor societăți de pe raza comunei, sperăm să-l depășim,
iar la anul să putem promova”, a declarat Vasile
Capătă, președintele clubului Arieșul Mihai Viteazu
CLUBUL SPORTIV ,,ARIEȘUL,, MIHAI VITEAZU –
prezentare
Anul înființării: 2006
Culorile clubului: Alb – Roșu
Stadion: Arieșul, Comuna Mihai Viteazu
Capacitate: 200 locuri pe scaune
Tabelă de marcaj electronică
Organigrama clubului:
Ioan Zeng – președinte de onoare
Vasile Capătă – președinte
Ioan Arion – vicepreședinte
Sorin Mocan – secretar
Gabriela Giurgiu – trezorier
Francisc Sezekely – organizator de competiții
Alexandru Costișor – antrenor
Membrii Consiliului Director:
Ioan Zeng – președinte de onoare
Vasile Capătă – președinte
Ioan Arion – vicepreședinte
Sorin Mocan – secretar
Pal Lovasz – membru
Marian Popescu – membru
Francisc Szekely – organizator de competiții