Membrii Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal au aprobat în ședința din 26 august și modificarea RSTJF (Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal) și ROAF (Regulamentul de organizare a activității fotbalistice) în privința condițiilor în care echipele din campionatele Ligii 2 și 3 pot cere amânarea unor jocuri oficiale în situația în care dețin jucători convocați la loturile naționale.
În cazul în care un club are doi sau mai mulți jucători, care au evoluat în cel puțin 50 la sută din jocurile programate în ultimele 6 luni calendaristice, convocați la loturile naționale de seniori, tineret, juniori U19 sau U17 pentru meciuri oficiale sau amicale, atunci respectivele cluburi pot cere Departamentului Competiții al FRF să le amâne partidele pe durata perioadei în care jucătorii lor sunt plecați.
„Art. 12. 2.2 La cererea cluburilor din Liga a 2-a/Liga a 3-a care au doi sau mai mulți jucători, care au evoluat în cel puțin 50% din jocurile echipei de Liga a 2-a/Liga a 3-a a clubului respectiv în ultimele 6 luni calendaristice, convocați la echipa națională de seniori, de tineret, de juniori U19 sau U17 pentru susținerea unor jocuri oficiale sau amicale, Departamentul Competiții poate aproba amânarea jocurilor programate în campionatul Ligii a 2-a/Ligii a 3-a în perioada cât durează convocarea la echipele naționale, cu respectarea prevederilor art. 12 pct. 3 a,b”, se arată în comunicatul emis de site-ul oficial al FRF după ședința Comitetului Executiv.
Tot în ședinta din 26 august, membrii C.Ex. au aprobat sistemul de promovare/retrogradare din Liga 3, au făcut publice datele etapelor din tur și retur, au acceptat schimbarea denumirii echipei Gloria Popești Leordeni și au refuzat reprimirea în campionat a celor de la CN Dinicu Golescu.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: FRF