Proaspăt instalat ca președinte la Juventus București, Gheorghe Chivorchian, ultima dată secretar general al Federației Române de Fotbal, a vorbit în cadrul emisiunii „Fluier Final” de la Sport Total FM despre competiția unde va fi implicată și noua sa echipă. Campionatul Ligii 2 urmează să înceapă pe 30 iulie, iar după expirarea termenului limită până la care cluburile au putut să se înscrie în noul sezon, potrivit lui Auraș Brașoveanu, unul dintre cei doi reprezentanții ai echipelor din Liga 2 în Comitetul Executiv al FRF, 24 de formații făcuseră acest demers. Dintre cele 22 de cluburi care aveau dreptul oficial să joace în eșalonul secund, doar Petrolul nu s-a înscris, în plus Foresta Suceava (fosta Rapid CFR Suceava), Unirea Tărlungeni și Metalul Reșița au depus cereri prin care spun că vor să joace în continuare în Liga 2.
În intervenția sa de la radio, Chivorchian a spus că el știe de 25 de echipe înscrise în noul campionat al Ligii 2, enumerând-o în plus pe Petrolul. „Din datele pe care le am, 25 de echipe au trimis documentele de înscriere în Liga 2, inclusiv Petrolul, Timișoara. Eu încă sper ca măcar în ceasul al 12-lea cei care administrează Rapidul să găsească soluții ca această echipă să poată evolua în prima ligă. Eu am spus că îmi doresc asta, dar…”, a spus Chivorchian la Sport Total FM.
Mai mult, noul președinte al lui Juventus a vorbit și despre drepturilor TV pentru campionatul Ligii 2, despre ce format ar fi ideal pentru eșalonul secund, cât și despre mutarea echipelor dintr-o localitate în alta. „De fapt, eu cred că doar 16 echipe pot să joace. Cred că federația va mai aștepta o săptămână, pentru a vedea câte echipe pot începe și termina competiția, pentru că apoi trebui să negocieze drepturile TV. Nu poți negocia drepturile pentru 20 de echipe, dar, de fapt, să fie 18. Eu cred că vor fi 18 echipe în final. Printre cele înscrise se numără și Suceava, și Pojorâta (n.r. – de fapt e Tărlungeni, nu Pojorâta), și Reșița. Problema este la Reșița, am înțeles că ei caută soluții să joace pe undeva prin jurul Bucureștiului și să o facă un an de zile sub numele de Metalul. Berceniul și Pâncota sunt curtate de Galați, e un lucru frumos, dar, dacă o echipă se mută, va trebui să joace sub numele vechi timp de un an. Chiar dacă una dintre ele va juca la Galați, va trebui să se numească încă un an ACS Berceni sau Șoimii Pâncota. Schimbarea se putea face până la 30 iunie. Galațiul ar merita chiar o echipă de Liga 1. Există acea frumoasă echipă Oțelul”, a mai declarat Chivorchian.
Potrivit declarațiilor lui Auraș Brașoveanu, după expirarea termenului limită, 15 iulie, 24 de cluburi s-au înscris în Liga 2, doar Petrolul nefăcând acest lucru dintre echipele care oficial aveau acest drept. Foresta Suceava, Unirea Tărlungeni și Metalul Reșița au depus cereri pentru a ocupa locuri posibile vacante.
Noul campionat al Ligii 2, ediția 2016/2017, ar trebui să fie format din 22 de echipe și să înceapă pe 30 iulie. Vineri, la sediul FRF, are loc Comitetul Executiv, în urmă căruia vor fi validate înscrierile echipelor, cât și validată echipa care va ocupa locul vacant dintre cele trei care au cerut acest lucru. Luni, la ora 12:00, are loc tragerea la sorți pentru a se stabilit programul noului sezon.
FRF n-a publicat până acum, pe site-ul oficial, nicio informație despre câte echipe s-au înscris în noul sezon al Ligii 2. Termenul limită a expirat de cinci zile.