Cazul „Corona vs Oțelul Larissa” – faza plângerilor penale!

Mihai Andries 17 May. 2013, 12:24 Special
Cazul „Corona vs Oțelul Larissa

Fondatorul clubului prahovean de fotbal de liga a VI-a județeană (foto), Adrian Teodorescu a „dat cu sumbsemnatul”, ieri, la Brașov, unde a fost „invitat”  pentru a da o declarație în legătură cu plângerea penală inițiată de clubul Corona Brașov, reprezentat de Liviu Lupu. Teodorescu s-a prezentat alături de avocatul Constantin Baboi pentru „a lua la cunoștiință” de reclamația clubului Corona, care reclamă nereguli în actele de transfer (împrumut) ale jucătorilor Martac și Ștefan, înregistrate la FRF anul trecut, în vară, pentru 80.000 de euro!

Culmea, după ce a inițiat acest demers, al efectuării unei plângeri penale, Corona a semnat un nou acord, de reeșalonare a acestor sume de bani, dar fără a renunța la reclamația inițială, chiar dacă, prin semnarea acestui nou acord, sumele de bani nu vor putea fi, teoretic, „anulate”, în vreun fel, de demersul făcut de conducerea Coronei.

„M-am prezentat, conform citației, am dat o declarație de șase pagini, asistat de avocatul Baboi, care m-a îndrumat asupra unor aspecte juridice, pe care nu aveam de unde să le știu, fapt pentru care consider că-mi este de foarte mare ajutor în acest caz. Nu vreau să acuz pe nimeni pentru acest demers al celor de la Corona, care cu o mână au semnat că sunt de acord cu reeșalonarea sumelor, recunoscându-le practic, pentru a lua licența de liga I, iar cu cealaltă au făcut sesizări pe la diverse instituții. Vreau să cred că nu există vreo legătură cu diversele amenințări voalate care le primesc, fiind sfătuit să mă >. Sigur, nu voi fi singurul care se mută” – a declarat Teodorescu.

Articol scris de Marian DIMA
 

Mihai Andries 17 May. 2013, 12:24 Special
Pe aceeași temă