Doborât cu „perversa” de Căldărăști

Florin ALBOIU 06 May. 2011, 13:26 Arbitri
Doborât cu**

Membrii Comisiei de Disciplină din cadrul Asociației Județene de
Fotbal Buzău au avut pe „tapet” la ședința de marți si incidentul
petrecut la meciul dintre Voința Căldărăști și Progresul Movila
Banului. Confruntarea a avut loc în etapa a 12-a a Ligii a V-a,
fiind marcată de acte de huliganism comise atât de unii jucători,
cât și de spectatori. Ținta a fost arbitrul de centru, Adrian
Petre, care s-a ales cu o bătaie zdravănă.

Episodul cu pricina s-a consumat chiar în ultimul minut de joc,
când, nemulțumit de o decizie, jucătorul gazdelor Ion Ion s-a dus
să-i ceară socoteală „fluierașului” și, fiindcă înjurăturile nu au
fost suficiente, l-a și bruscat. Centralul a scos imediat
cartonașul roșu, pe care nu a mai apucat să i-l arate, deoarece a
fost înconjurat de mai mulți fotbaliști ai Voinței Căldărăști și
niște spectatori care au pătruns pe teren.

Speriat, arbitrul a fluierat finalul jocului ,,taind-o” după
aceea spre cabine, însă nu avea de unde să știe ce îl așteptă
acolo. Când a intrat în încăpere, un individ pitit după ușă i-a
aplicat o perversă făcându-l K.O. cât ai zice pește. După ce și-a
mai revenit, arbitrul a sunat la 112, solicitând intervenția
polițiștilor, iar conform celor declarate de Adrian Petre, astăzi
urma să își scoată certificatul medico-legal pentru a-l acționa în
instanță pe agresor. Se pare că bătăușul este chiar tatăl
portarului echipei din Căldărăști.

Pentru incidentele petrecute la meciul sus amintit, Voința a
pierdut cu 0-3 la masa verde, alegându-se totodată cu suspendarea
terenului o etapă, avertisment și 150 RON amendă.

Jucătorii gazdelor Ion Gavrilă și Ion Ion au fost suspendați
două etape, respectiv una și amendați cu 150 RON.

articol scris de Adi
Soare

Florin ALBOIU 06 May. 2011, 13:26 Arbitri
Pe aceeași temă