Liga2.ro revine cu seria de anchete prin care vom alcătui echipa turului de campionat. Asta chiar dacă sezonul 2014-2015 a fost unul atipic, în care s-au jucat deja cinci etape din retur. De azi vom alege din nou câte un jucător pentru fiecare post, iar împreună vom face echipa ideală a turului. Noi venim cu nominalizările, iar voi cu voturile. Spuneți-vă părerile la rubrica comentarii și votați la rubrica sondaj de pe prima pagină. La finalul votului, Liga2.ro va prezenta și alegerea noastră pentru postul în cauză
Andrei Rohețki (Rapid CFR) – integralist între buturile sucevenilor, portarul de 29 de ani este unul dintre „vinovații” pentru forma bună a Rapidului din acest sezon
Călin Albuț (Săgeata) – unul dintre cei mai experimentați portari din seria I, apărătorul buturilor echipei de la malul mării a avut parte de ghinion ca urmare a problemelor financiare ale Săgeții și a ales să plece cu două runde înainte de finalul anului
Cezar Lungu (Academica) – chiar dacă echipa sa este doar pe locul 4, fostul junior al Stelei a demonstrat că este unul dintre portarii de top ai eșalonului
Mădălin Smaranda (foto, ACS Poli) – a început sezonul ca rezervă a tânărului Pap, dar intrat între buturi nu a mai putut fi scos de acolo, dovadă și faptul că are doar un singur gol primit în 10 meciuri!
Roland Niczuly (Unirea) – împrumutat de la U Cluj, tânărul de doar 19 ani a impresionat prin paradele sale, aducând puncte prețioase Unirii și întrând și în vederile naționalei U21
Daniel Popescu (CSM) – chiar dacă echipa sa a avut un sezon modest, portarul împrumutat de la Pandurii a avut prestații foarte bune, lăudându-se cu cinci partide fără gol primit.
Octavian Popescu (Mioveni) – cu prestații decente în campionat, goalkeeperul echipei lui Claudiu Niculescu a dat recital în Cupă, ajutând gruparea argeșeană să ajungă până în sferturi, unde a fost eliminată cu scandal de CFR Cluj
Articol de Mihai ANDRIEȘ
Foto de Sebastian TĂ‚TARU