Retrospectivă: Gloria săracă a Bistriței

15 Feb. 2012, 23:49 Analize
Retrospectivă:** Gloria săracă a Bistriței

Retrogradați la masa verde după ce au rămas fără licență pentru Liga I, bistrițenii nu au dezarmat și s-au pus pe muncă pentru a reveni după doar un sezon. Primul pas a fost primenirea lotului, vânzându-se tot ce s-a putut vinde, renunțându-se la stranierii care nu au confirmat, dar și la câțiva bătrâni. În acest fel s-a dat o șansă reală tinerilor, unsprezecele de start având câteva talente promițătoare care cochetează cu lotul de tineret al României. Rezultatul final a fost locul 1 după prima parte a campionatului la o distanță de 10 puncte față de locul 3!

Fără înfrângere timp de 9 etape!

Pe hârtie promovarea pare rezolvată pentru bistrițeni, în condițiile în care, exceptând pe FC Timișoara, Gloria nu a avut concurență reală. Dacă menționăm și că primul și singurul eșec al turului a venit în etapa a 10-a în deplasarea la Arad, spunem tot. Un lucru interesant, dacă e să ne uităm la rezultatele din tur ale bistrițenilor, este ciclicitatea acestora. Începând din prima rundă, un meci fără victorie a fost urmat de două cu, modelul standard fiind egal – victorie – victorie, excepție făcând seria a patra începută cu un eșec și continuată cu două victorii

„Împrumuturile la Tulcea au ajuns la maturitate

Două tinere talente ale Bistriței au explodat în acest tur de campionat. Coincidența a făcut ca Peteleu și Paul Anton, căci despre ei este vorba, să își înceapă „ucenicia” la Delta Tulcea, acolo unde au fost împrumutați anii trecuți și unde au făcut furori în unsprezecele de start. Pentru Peteleu, partea a doua a lui 2011 a fost perfectă. Titular indiscutabil la echipa de club a ajuns la lotul de tineret al României. În schimb, Paul Anton a avut și un pic de ghinion în acest sezon, pe final de tur fiind scos din primul unsprezece de o apendicită. Mai mult, partidele cu Arieșul și UTA le va uita mai greu, după ce în prima a ratat un penalty, iar în a doua și-a dat autogol fără să vrea.

Banii, marea problemă a Gloriei

Dacă din punct de vedere fotbalistic promovarea pare doar o chestiune matematică, nu același lucru se poate spune și din punct de vedere financiar. Problemele clubului din Bistrița au dus la neprimirea licenței la finalul sezonului trecut. Nici în actualul campionat lucrurile nu stau mai roze, Nae Manea avertizând de câteva ori că dacă nu se va rezolva această problemă ia în calcul părăsirea echipei.

Deranjul din bugetul Gloriei s-a simțit și în pauza competițională, echipa fiind la un pas să nu mai plece în Antalya din cauza lipsei banilor. Nu ar fi exclus ca din cauze financiare să apară probleme din nou la obținerea licenței de Liga I, munca din teren a elevilor lui Nae Manea putând fi compromisă din această cauză

Inflație de portari pentru retur

La nivel de lot, schimbările din vară au început din apărare, acolo unde au dispărut piese grele precum Albuț, Szukala și Frăsinescu, toți plecați în Liga I. Irimia și-a făcut speranțe după plecarea lui Albuț, dar sosirea lui Lăzăreanu în timpul turului l-a scos din primul unsprezece. Mai mult, bistrițenii au adus încă doi portari în această iarnă, în speță fostul echipier al Sportului Vladimir Niculescu – liber de contract și rezerva lui Perianu de la Chindia, Oghinciuc. Dacă îi adăugăm pe uriașul junior Greab, luat la echipa mare în Antalya, dar și pe eterna rezervă din tur Botoșer, Gloria are în acest moment șase portari!

Fără transferuri bombă, dar cu „nemuritorul” Vali Năstase

Și că tot vorbeam de sosiri și plecări, defensiva a fost întărită încă din tur prin sosirea argentinianului Reano, dar și prin aducerea în iarnă a lui Isac de la Brănești, a lu Țârcă de la Arieșul, dar și a necunoscutului Trașcă de la Rovinari. Cum bistrițenii au talentul de a scoate fotbaliști din necunoscuți noul venit din Liga a III-a poate fi o surpriză pentru retur. Dovada vie este Feher care s-a impus ca titular, deși în vară venise de la Unirea Dej.

Plecările lui Velcovici și Cristi Constantin au lăsat un gol pe stânga, care a fost acoperit de la satelit cu promițătorul Pădurariu și experimentatul Șomodi, asta dacă nu cumva va fi avansat Cafasso pentru a i se face loc lui Isac în defensivă. Să nu uităm și de revenirea lui Rareș Stan, după mai mulți ani de peregrinări, golgheterul din tur al Voinței Livezile putând fi o soluție pentru primul unsprezece la orice oră.

Media de vârstă va fi stricată și în retur de căpitanul Vali Năstase care la cei 37 de ani și jumătate ai săi se află probabil la ultimul sezon sub culorile Gloriei.

Incertitudinea Keita

Ultima problemă de pe capul bistrițenilor este senegalezul Keita, aflat în ultimele șase luni de contract. Deoarece acesta nu a semnat încă prelungirea contractului, a fost trimis la echipa a doua. Africanul a fost la un pas de a rămâne fără drept de ședere, reușind in extremis să își prelungească viza care expira pe 12 februarie! Acum el așteaptă revenirea echipei din Turcia pentru a discuta cu oficialii clubului și a vedea cum vor decurge lucrurile mai departe.

Și că tot vorbim de turneul din Antalya, trebuie spus că acesta a fost terminat în corzi, după ce ultimele șase meciuri de acolo au însemnat trei de 1-1 și trei eșecuri.

Formula probabilă din retur

Lăzăreanu – Peteleu, V. Năstase, Al. Tudose, Isac – Mărginean, Feher – Predescu, P. Anton, Cafasso – Silvășan (A. Voinea)

VEZI CIFRELE TURULUI PENTRU GLORIA BISTRIȚA

Articol și statistică de Mihai ANDRIEȘ

15 Feb. 2012, 23:49 Analize
Pe aceeași temă