Ploaie de goluri în seria a II-a

11 Mar. 2010, 08:30 Microscop
Ploaie de goluri în seria a II-a

A doua etapă a returului a adus o ploaie de goluri, 36 la număr,
fiind stabilit un nou record al campionatului. Vechiul record data
din etapa a IV-a când s-au marcat „doar” 35 de goluri. Dacă la
vârful clasamentului nu s-a schimbat nimic, cele trei
contracandidate la promovare învingând pe linie, în subsol s-a
lămurit problema unei retrogradate prin retragerea echipei Oil
Terminal. Meciul jucat în această rundă s-a soldat cu o înfrângere
amară, scor 0-3, chiar în fața altei echipe suferinde, Viitorul
Chirnogi. Acest rezultat se pare că a pus capac și, argumentând că
lipsa fondurilor nu le mai permite să țină echipa, oficialii
clubului Oil Terminal au decis miercuri să retragă echipa din
campionat.

Farul II Constanța –
CS Eforie 0-0
Deși a aliniat o echipă cu o apărare de vedete (M. Soare, I. Barbu,
Pașcovici, Rastovac), Farul II nu a reușit să obțină mai mult de un
egal. Meciul a fost aprig disputat, în multe momente peste nivelul
Ligii a III-a. Pe final, oaspeții au fost la un pas de a obține
victoria, dar atacanții echipei antrenate de Gabi Șimu nu au reușit
să nimerească spațiul porții

Viitorul Ianca – Viitorul Însurăței 3-0 Durbacă (23, 55), A.
Crăciun (75 – pen.)
Chiar dacă scorul poate părea dur, meciul a fost mult mai
echilibrat în prima repriză. Mai mult, oaspeții au ratat câteva
șanse de a marca, însă o eroare a fundașilor a făcut ca Ianca să
deschidă scorul prin Durbacă. Însurățeiul nu a acuzat golul primit,
Bratosin trimițând mingea în transversală. Însă după pauză gazdele
au mai marcat de două ori, prin Durbacă și Crăciun (din penalty)
ducând scorul la un mult prea aspru 3-0.

Oil Terminal Constanța – Viitorul Chirnogi 0-3 Iordache (12), P.
Ungureanu (45 – pen., 81)
Meciul de adio al echipei constănțene, așa cum s-a dovedit a fi în
cele din urmă, a adus primul succes al Chirnogiului după mai bine
de 5 luni. Ultima victorie a călărășenilor data din 25 septembrie
anul trecut, atunci când Viitorul a învins pe Farul II cu 1-0.
Schimbările produse în această iarnă la Chirnogi și-au făcut simțit
efectul și pe teren, dovadă stând cele patru puncte obținute în
doar două meciuri, adică mai mult de jumătate din numărul punctelor
obținute în tot turul. De remarcat ar mai fi și dubla noului venit
Petrică Ungureanu, fost la Comprest

Unirea Slobozia – Petrolul Berca 5-0 V. Gheorghe (7, 25),
C. Toma (70), C. Roșu (80), Bogoș (83)
Plecarea lui Hertu pare să nu fi afectat mecanismul tactic gândit
de Ion Răuță. Viorel Gheorghe a preluat rolul tunarului, aflându-se
la a doua dublă consecutivă de la startul returului. Viorel a ajuns
la cota 13 în clasamentul golgheterilor, tot atâtea cât a avut și
Hertu înainte de a pleca de la Unirea.

ACS Berceni – Dunărea Călărași 3-0 Fâșie (20 – pen.),
Spătaru (40), A. Crețu (70)
În ciuda diferenței de valoare, echipa din Călărași a dat o replică
mult mai viguroasă decât s-ar fi așteptat gazdele. Minutul 20 a
adus o fază la care nu orice arbitru ar fi dat penalty, însă Mihai
Ene a optat să arate punctul cu var și Berceniul a deschis scorul.
Aici s-a rupt filmul meciului, gazdele marcând de încă două ori
până la finalul meciului. Trebuie remarcată pofta de gol a
liderului din clasamentul golgheterilor, Andrei Crețu aflat la al
doilea meci consecutiv cu gol marcat. După ce a ratat revenirea la
Rapid, atacantul nu și-a pierdut forma bună din tur și a ajuns în
acest moment la cota 19.

Partizanul Merei – CSM Medgidia 5-1 Toma (3, 5, 76),
Ghițulescu (60 – pen.), S. Dinu (62) / G. Celnicu (89 – pen.)
Plecarea lui Adrian Sandu i-a deschis drumul spre primul unsprezece
lui Toma (foto, în portocaliu), care a făcut
meciul vieții în partida cu CSM Medgidia. Atacantul Mereiului a
făcut de toate: a marcat trei goluri, a obținut un penalty și a dat
pasă de gol. Altceva despre meci nici nu cred că mai contează,
corect?

Viscofil Popești Leordeni – CS Tunari
3-1 I.
Niculae (32), Al. Voicu (36), Ad. Sandu (55 – pen.) / Roșu (85 –
pen.)
Gazdele au reușit un meci foarte bun, scorul de 2-0 de la pauză
fiind prea mic pentru numărul de ratări de la poarta Tunariului.
După golul al treilea a urmat o perioadă de relaxare, însă oaspeții
au marcat doar un singur gol și acela de la punctul cu var.

CS Domnești – Viitorul Constanța 1-5 Mihală (4) /
Răvoiu (24), Durbac (33), I. Olteanu (38), Chițu (40), Hertu
(52)
Debutul surprinzător al meciului cu golul reușit de Mihală după un
corner executat de antrenorul-jucător Ionuț Voicu promitea un
spectacol total. Dacă în tur constănțenii au avut destule probleme
în meciurile jucate în deplasare, în care au pierdut 11 puncte, nu
același lucru s-a întâmplat acum. La Bragadiru, acolo unde CS
Domnești își joacă în retur meciurile pe teren propriu, Viitorul nu
a acuzat șocul golului primit în startul partidei. Patru goluri în
doar 16 minute și tabela de marcaj arăta 1-4 după doar 45 de
minute. S-a simțit din plin mâna lui Cătălin Anghel, un tehnician
care a impresionat în sezonul trecut pe când antrena pe CS Ovidiu,
echipă pe care a dus-o la barajul pentru Liga a II-a.

Utchim Găești – Callatis Mangalia 0-6 Bardu (1, 3,
30), D. Ene (15), B. Bucur (45), D. Florea (70)
Partida de la Găești a fost un lejer antrenament cu public pentru
echipa de la malul mării, scorul scutindu-ne de orice alte
comentarii. Liga a III-a se dovedește a fi o pălărie mult prea mare
pentru echipa dâmbovițeană.

Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ
Foto:
Adi SOARE

11 Mar. 2010, 08:30 Microscop
Pe aceeași temă