Complicații la vârf

22 Nov. 2009, 21:35 Microscop
Complicații** la vârf

După ce visele de promovare ale Sloboziei au fost tulburate în
etapa trecută de către CSM Medgidia, a venit rândul copiilor lui
Hagi să primească o lovitură neașteptată de la CS Tunari. În acest
moment, echipa din Berceni rămâne așa cum am mai spus principala
favorită la promovare, ajutată fiind și de jocul rezultatelor. Două
au fost surprizele etapei: eșecul echipei lui Hagi la Tunari, dar
și victoria Utchimului în fața unei echipe mult mai bine cotate. Să
trecem la meciurile etapei:

Farul II Constanța – Viitorul Însurăței
2-2

Uzun (55), R. Ștefan (56) / Costache (35), Lupașcu
(51)

Un meci incredibil și asta deoarece echipa din Însurăței a pierdut
trei puncte pe mâna ei. Au avut 2-0 și au primit două goluri în
două faze consecutive. „Nu ne-a venit a crede nici nouă. Am luat
două goluri prostești în doar două minute. Primul la un corner, iar
după ce am repus mingea de la centru, am pierdut-o, un fundaș de-al
nostru a luftat și ne-au egalat. Cu doar 11-12 jucători pe care
contăm meci de meci, nu am mai putut reveni” ne-a declarat Paul
Alexandru, președintele grupării brăilene

Viitorul Ianca – Viitorul Chirnogi 4-0
Mândroasa (12, 32, 53), Crăciun (79)
Vineri a fost ziua magică a lui Mândroasa care a dat recital pe
teren. Hat-trick-ul curat al atacantului gazdelor a fost completat
de reușita golgheterului Crăciun

CS Domnești – Dunărea Călărași 0-0
Călărășenii au reușit un meci foarte bun. Deși multă lume o vedea
ca victimă sigură înaintea partidei, dunărenii au avut o prima
repriză de vis, în care s-au întrecut în ratări la poarta
ilfovenilor. Repriza a doua, au practicat un joc inteligent,
apărându-se excelent. Per ansamblu, elevii lui Petrescu se pot
plânge pe bună dreptate că au pierdut două puncte, mai ales că au
ratat câteva ocazii monumentale

Viscofil Popești Leordeni – Petrolul Berca
1-0

M. Ștefan (30)
Meciul a fost decis de juniorul Marius Ștefan care a marcat la doar
câteva minute după ce a fost introdus pe teren. Probabil, că nici
în cele mai frumoase vise ale lui nu s-ar fi gândit că va aduce
vineri trei puncte echipei sale.

Oil Terminal Constanța – Callatis Mangalia
0-3

B. Bucur (10), Henry (44), Enis Cogali (85)
Victorie lejeră a echipei din Mangalia. Succesul oaspeților nu a
fost niciun moment pus la îndoială. Callatis a profitat de
semieșecul ilfovenilor de la Domnești și a revenit pe locul 4

Unirea Slobozia – CS Eforie 3-0
V. Gheorghe (70), Hertu (75, 80)
Elevii lui Ion Răuță au răzbunat eșecul din etapa trecută din
meciul cu Medgidia, cu un 3-0 administrat celor de la Eforie. Deși
diferența de scor a fost mare, victoria gazdelor s-a conturat pe
final. În zece minute, Viorel Gheorghe și Hertu (de două ori) au
stabilit scorul final al partidei

ACS Berceni – CSM Medgidia 4-1
A. Crețu (10, 60), Muller (15), Mocanu (80) / Dodan
(65)

Avea cineva dubii că Berceniul va fi încurcat de CSM Medgidia,
chiar dacă oaspeții au învins etapa trecută pe Unirea Slobozia? Eu
nu. Sunt o echipă prea bună pe teren propriu, iar Medgidia nu a pus
probleme în deplasare echipelor mari.

CS Tunari – Viitorul Constanța 2-1
Chirilă (57), Roman (78) / A. Cârstocea (18)
Încă o dată, echipa lui Hagi confirmă că are probleme la meciurile
din deplasare. Deși au fost conduși cu 1-0, ilfovenii au întors
rezultatul, Roman reușind un eurogol din lovitură liberă. Pe un
stadion plin de suporteri ai echipei ilfovene, Ianis Guda,
antrenorul Viitorului, a izbucnit nervos când centralul Bocăneală a
anulat un gol al echipei lui Hagi. Constănțenii au coborât pe locul
al treilea, fiind la egalitate de puncte cu Unirea Slobozia, dar
având un golaveraj mai slab.

Utchim Găești – Partizanul Merei 1-0
Dragotă (7)
„Stau și mă crucesc când văd pe cine am bătut. Puteam să le dăm 5
sau 6 la zero la câte ocazii am ratat” a declarat, pentru Liga2.ro,
Gheorghe Grigore, președintele Utchimului. Echipa din Merei a făcut
una dintre cele mai slabe partide ale sezonului și a fost învinsă
de una dintre echipele mai modeste ale seriei.

articol scris de Mihai
ANDRIEȘ

22 Nov. 2009, 21:35 Microscop
Pe aceeași temă