Analiza etapei a 27-a din C4!

01 May. 2010, 10:17 Microscop
Analiza etapei a 27-a** din C4!

FCM Alexandria – Ghecon Lăpușata 4-0
FCM nu a făcut pași greșiți pe teren propriu în fața unei echipe
care luptă pentru evitarea retrogradării. Trei puncte importante
pentru gazde, care își asigură un final de sezon liniștit.

Vișina Nouă – Prometeu Craiova 1-0
A 14-a victorie a sezonului pentru formația gazdă, însă doar una de
palmares, fără nicio însemnătate pentru poziția din clasament.
Vișina rămâne pe locul cinci, în timp ce „pompierii” craioveni
ocupă poziția imediat următoare.

Oltchim Rm. Vâlcea – Alro Slatina 0-1
Meci modest la Rm. Vâlcea, între două formații din fruntea
clasamentului. Oaspeții și-au atins totuși scopul, obținând o
victorie vitală în lupta pentru promovare. Alro a plecat cu cele
trei puncte grație autogolului lui Bărbuț.

Ralbex Turcinești – Minerul Mătăsari 1-0
Golul lui Gulioiu din finalul întâlnirii a adus trei puncte extrem
de importante gazdelor, care părăsesc pentru moment zona
periculoasă a clasamentului.

Minerul Motru – U Craiova II 3-0
Cu securea retrogradării deasupra capului, gazdele au abordat în
forță partida cu echipa a doua a Universității Craiova și au
rezolvat meciul încă din primul sfert de oră, când conduceau deja
cu 3-0. În ciuda victoriei, grijile Minerului privind retrogradarea
rămân la fel de mari.

01 May. 2010, 10:17 Microscop
Pe aceeași temă