ACU a răsturnat rezultatul la Sânnicolau

15 May. 2010, 21:02 Microscop
ACU a răsturnat rezultatul la Sânnicolau

Arădenii au reușit să revină de la 0-2 pe tabelă și să câștige
cu 3-2 în orașul de pe Aranca. Trupa Getei Onu s-a apropiat astfel
la două puncte de liderul Pandurii II, care a stat în această
etapă.

Unirea Sânnicolau Mare – ACU Arad
2-3
F. Pavel (18), Tulcan (24) /
C. Bota (42), Amarinei (65 aut.), Jivan (75)

Gazdele au început excelent jocul, având 2-0 după o jumătate de oră
de joc. Repriza a doua a aparținut însă arădenilor, care după ce au
scăzut din diferență pe finalul primei reprize, au reușit să
întoarcă rezultatul. Mai întâi șutul lui Bilia a fost respins
greșit în bară de către tânărul Amarinei, apoi Jivan a transformat
în gol o centrare la colțul scurt. Victoria îi menține pe
„studenți” în apropierea liderului, la două puncte distanță, dar cu
un joc în plus cu patru etape înainte de final. Sânnicolau în
schimb, se scufundă pe 14 la cel puțin cinci puncte de salvare, dar
și cu un joc mai puțin față de echipele din față.

FC Timișoara II – Milenium Giarmata
2-0
Al. Popovici (8), Dobriceanu
(89)

Cu o nouă atitudine pe final de sezon, timișorenii încearcă să se
depărteze ușor de zona periculoasă a clasamentului. Cu patru
jucători de la echipa mare, „violeții mici” au avut parte de o
replică puternică din partea băieților pregătiți de Adi Săvoiu.
Milenium n-a reușit însă să egaleze atunci când a avut ocazia, iar
pe final a rămas chiar în zece oameni. „Poli II” urcă pe locul 9 și
se apropie la un punct de adversarul de ieri, aflat cu o poziție
mai sus. De remarcat pofta de gol a atacantului Alex Popovici,
acesta marchează din nou și încearcă să atragă astfel atenția lui
Neluțu Sabău.

FC Școlar Reșița – CS Ineu
2-0
Pitaru (36), Cr. Mihalcea (72
-pen.)

Reșițenii au obținut în sfârșit victoria după cinci etape grele. În
urma demisiei lui Roco Sandu, pe banca „rosso-nerilor” au stat
secundul Ioan Ilieș și directorul Crisi Bobar, ultimul
sărbătorindu-și chiar ieri ziua de naștere. Scorul a fost deschis
în urma unei greșeli a portarului Irimia, iar la al doilea gol
oaspeții au fost la un pas să-l altoiască pe centralul Flavius Roșu
din Timișoara. Acesta a acordat penalty la pătrunderea lui Loba,
iar în urma protestelor violente ale ineuanilor a fost nevoie de
intervenția jandarmilor. Partida s-a reluat greu, dar reșițenii au
cucerit cele trei puncte care-i urcă în ierarhia la zi peste
adversarul direct întâlnit.

Gloria Arad – Minerul Mehedinți 3-1
Sălăjan (36), Fl. Gâlcă (52),
Ali Tolmbaye (68) / N. Poenaru (47)

„Tramvaiștii” erau nevoiți să învingă pentru a rămâne în cărțile
salvării și au reușit acest lucru în fața unei echipe fără obiectiv
pe final. Partida a stat sub semnul echilibrului până în partea a
doua, reușita lui Florin Gâlcă, un adevărat goleador în ultimele
etape pentru Gloria, a deschis din nou porțile spre victorie
gazdelor de pe „Șega”. Gloria e momentan peste linie cu 32 de
puncte din 27 de jocuri.

Muncitorul Reșița – CFR Marmosim Simeria
2-1
Avram (17), Zgăbei (65) / Fl.
Ungureanu (36)

Rămași și ei fără antrenor principal, ceferiștii simerieni au făcut
doar o excursie în „Lend” la ultima clasată dintre echipele ce
continuă campionatul. „Gospodarii” au arătat că nu degeaba au rămas
în luptă și obțin trei puncte pentru palmares și onoare. Muncitorul
a agonisit 21 de puncte, aflându-se la șase dinstanță de
Sânnicolau, următoarea clasată. Simeria rămâne pe locul 5, cu cele
43 de puncte strânse sub comanda fostului tehnician, Mirel
Biriș.

ACS Recaș – Mama Mia Becicherecu Mic
3-1
Enciu (11, 22), Cr. Boldea
(48) / Z. Radu (37)

În ultimul joc al etapei, recășenii s-au impus în duelul
interjudețean cu Mama Mia. Atacantul Enciu, în formă, a reușit
dubla, iar juniorul oaspeților, Zoran Radu, a scăzut din diferență
înainte de pauză. În partea a doua, Boldea a stabilit rapid scorul
final și „alb-verzii” lui Cosmin Petruescu se mențin cu șanse reale
la poziția secundă. Cinci puncte mai puțin ca ACU, dar și un joc
mai puțin. Becicherecu Mic migrează la mijlocul clasamentului de pe
9 pe 10 și încă n-a scăpat de emoțiile finalului de sezon.

Retezatul Hațeg – Național Sebiș
0-3
Retezatul Hațeg s-a retras și pierde meciurile
rămase cu 3-0.
Jiul Rovinari și Pandurii II Tg.
Jiu
stau.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

15 May. 2010, 21:02 Microscop
Pe aceeași temă