Jiul a început actualul tur de campionat cu un obiectiv
îndrăzneț, revenirea în Liga l. Planurile mărețe ale „minerilor” au
readus speranțele în tabăra petroșeneană, dar din păcate nu și
lumea la stadion.
Nume
grele în Valea Jiului
Aducerea unor jucători cu nume în Vale precum Ionuț Luțu, Lucian
Pârvu sau Nogo, i-a convins doar pe o parte dintre suporteri că
Alin Simota chiar are intenții dintre cele mai bune. Începutul bun
de campionat mai mai că ne lăsa să credem că Jiul va defila într-o
serie în care FC Argeș, U Cluj, UTA erau celelalte pretendente la
coronița de lauri. Numai că unele probleme de ordin financiar au
răscolit liniștea din sânul echipei, dar și invincibilitatea de
vreo 9 etape, ce-i drept victorii obținute în fața unor echipe
modeste.
A urmat o perioadă proastă pentru echipă, astfel că, dintre
contracandidatele la promovare, U Cluj și FC Argeș au plecat
victorioase de la Petroșani, iar UTA a reușit, pe teren propriu, o
remiză în fața „minerilor.
5 etape
fără Luțu
Un incident regretabil a avut loc la restanța dintre Jiul și U
Cluj, atunci când un duel mai tare dintre Luțu și juniorul Țene,
veteranul „minerilor” a sărit la tânărul clujean. Toată faza a
degenerat într-o bătăie generală, în urma căreia Luțu și un
adversar, Machado, au fost eliminați. Ambii au primit câte 5 etape
de suspendare, dar brazilianului i-a fost redusă la doar două. În
aceste condiții, Luțu va reveni pe teren de abia în etapa a doua a
returului.
Demis de
argeșeni
Șocul suferit cu Mureșul Deva, chiar acasă precum și alte insuccese
au coborât vertiginos Jiul din postura de favorită la locul l.
Eșecul FC Argeș l-a aruncat pe Daniel Timofte de pe banca tehnică,
în ultimele jocuri de echipa fiind pregătită de Toni Sedecaru.
„Poate și faptul că Federația a amânat meciurile importante cu UTA,
Argeș și Cluj a contribuit la scoaterea noastră din formă, ca mai
apoi să jucăm cinci jocuri în două săptămâni”, avea să vină
explicația din partea oficialilor.
Noroc cu
Baia Mare
Ultima etapă a mai îndulcit amarul, minerii câștigând fără să joace
meciul cu Baia Mare, deoarece adversarii nu au fost programați de
către FRF din cauza unor datorii față de foștii jucători. Astfel,
Moș Crăciun a venit la final de tur cu un modest loc 6, dar cu nu
mai puțin de 7 memorii pentru Jiul, jucătorii reclamând faptul că
nu și-au luat banii.
În aceste condiții, se anunță o iarnă grea la Jiul. În plus, echipa
din Valea Jiului este pe cale să se despartă de mai mulți jucători,
iminente fiind plecările lui Pintilii, Antohi și
Răduțoiu.
STATISTICA
TURULUI
Portari
Anton Ilie – 02.08.1979 – 90 – 1/0
Emanoil Dumitru Hotoboc – 23.12.1978 – 1260 – 14/0
David Stamatin – 13.04.1990 – 0 – 0/0
Fundași
Gabriel Cruceru – 06.06.1989 – 480 – 9/0
Doru Mihai Pintilii (cpt.) – 09.11.1984 – 1245 – 14/1
Sergiu Scărlătescu – 26.10.1988 – 495 – 6/0
Valentin Stancu – 18.06.1984 – 825 – 11/0
Octavian Stuparu – 05.01.1988 – 0 – 0/0 (contract reziliat)
Andrei Parfenie – 01.03.1985 – 316 – 5/0
Irinel Dumitru – 13.05.1986 – 0 – 0/0 (contract reziliat)
Cătălin Ioan Pop – 1991 – 90 – 1/0
Salif Nogo – 31.12.1986 – 630 – 7/0
Ciprian Gheorghe Răduțoiu – 19.02.1987 – 1105 – 13/0
Mijlocași
Valentin Mădălin Munteanu – 1991 – 100 – 2/0
Alin Sorin Ilin – 18.07.1984 – 315 – 4/0
Mircea Gheorghe – 05.07.1981 – 1136 – 14/1
Constantin Virgil Drăghici – 21.05.1980 – 0 – 0/0
Petru-Daniel Vădrariu – 25.06.1990 – 150 – 3/0
Horațiu Radu Popa – 10.12.1982 – 0 – 0/0
Gabriel Apetri – 23.12.1981 – 540 – 10/0
Ovidiu-Nicușor Istinie – 14.08.1981 – 0 – 0/0 (s-a lăsat de fotbal
și a plecat în Irlanda)
Cornel Gheți – 23.06.1986 – 937 – 11/0
Florin Titel Bastardu – 14.10.1988 – 0 – 0/0 (plecat la Vișina
Nouă)
Mihăiță Gheorghe – 21.03.1982 – 758 – 9/1
Ion Ionuț Luțu – 03.08.1975 – 331 – 8/1
Dragoș Ștoiu – 11.03.1990 – 200 – 3/1
Ionuț Andrei Șerban – 09.03.1992 – 1064 – 12/0
Philipp-Thomas Hallmen – 11.08.1991 – 89 – 2/0
Lucian Pârvu – 14.06.1982 – 594 – 10/1
Atacanți
Mircea Cătălin Ilie – 05.03.1977 – 1262 – 15/3
Silviu Traian Afrem – 11.06.1988 – 0 – 0/0 (plecat la Triumf
Bârca)
Tiberiu Andrei Serediuc – 02.07.1992 – 31 – 3/0
Andrei Alexandru Moldovan – 10.06.1990 – 0 – 0/0
Nicolae Ciochină – 22.08.1980 – 86 – 6/0
Andrei Antohi – 16.12.1988 – 690 – 13/7
CIFRELE JIULUI
PETROȘANI
Cel mai bătrân jucător: Ion Ionuț Luțu – 34 de ani și 3 luni
(restanță et.9)
Cel mai tânăr jucător: Tiberiu Andrei Serediuc – 17 ani, 2 luni și
4 de zile (et.4)
Cele mai multe minute jucate: Mircea Cătălin Ilie – 1262 minute (nu
au existat integraliști)
Cea mai mare victorie: 3-0, cu FC Baia Mare (la masa verde), 4-2 cu
Silvania (pe teren)
Cel mai mare eșec: 0-2, cu U Cluj
Golgheterul echipei: Andrei Antohi – 7 goluri
Cele mai multe goluri din penalty: –
Eliminări: 3 (Luțu, Mircea Gheorghe, L. Pârvu)
Nu a marcat în 5 meciuri
Nu a primit gol în 7 meciuri
Jucătorul meciului: 8 nominalizări – Hotoboc (3), Antohi (2),
Pintilii, Luțu, M. Ilie (câte 1)
Articol scris de Loredana
JUGLEA
Statistica de Mihai ANDRIEȘ