FC Victoria Brănești: Cum s-a născut o echipă mare

15 Dec. 2009, 15:27 Analize
FC Victoria Brănești:** Cum s-a născut o echipă mare

După turul de campionat al Ligii a II-a, Seria I, ediția
2009-2010, putem afirma cu certitudine că s-a schimbat ceva în
fotbalul românesc, nu doar în cel al ligilor inferioare. Dacă acum
câțiva ani în urmă, în Liga I, granzii Bucureștiului se uitau de
sus la CFR Cluj sau Unirea Urziceni, astăzi lucruri stau exact
invers. După același tipar, în Liga a II-a, Victoria Brănești a
reușit după acest tur de campionat ceea ce nimeni nu credea la
debutul acestui campionat, punând astfel în umbră marile nume din
fotbalul autohton.

Ceea ce părea o surpriză în primele etape a devenit o certitudine
după mijlocul turului. Dominând cu autoritate Seria I, Victoria
Brănești a privit de sus ocupanta locului doi, față de care a avut
chiar un avans de 7 puncte. Merită amintit că în afara primelor
două etape, Victoria Brănești a fost în permanență liderul primei
serii.

Dacă facem o mică incursiune în trecut, trebuie să ne amintim că
Victoria a promovat în Liga a III-a de abia în 2007 și după două
sezoane a ajuns în al doilea eșalon. Așadar o nou promovată a
condus cu mici excepții Seria I și are cota cea bună la promovarea
în Liga I, deși, chiar pe site-ul oficial al clubului, obiectivul
declarat este altul: „Ca orice echipă nou promovată,
obiectivul fixat pentru sezonul 2009-2010 este acela de a obține o
clasare cât mai bună în Liga a II-a și implicit evitarea
retrogradării. „

Stadion pentru Liga I

În România, bazele sportive sunt ultimele amănunte în ochii
oamenilor de sport, dar iată că se pot întâmpla și minuni. Cei de
la Brănești au crescut numărul locurilor în tribune în timp ce
alții dau faliment. Ca într-o poveste, stadionul Cătălin Hîldan,
care poartă numele celui mai titrat fotbalist din localitatea
ilfoveană, s-a dezvoltat de la o tribună și o peluză la o tribună
oficială, a doua peluză, o tribună acoperită și 2.500 de locuri,
plus 2 parcări. Planurile de viitor cuprind tribuna a doua,
instalație de nocturnă și … 7 000 de locuri! Adică un stadion ce
va putea fi omologat pentru Liga I, turnicheții și camerele video
nefiind o problemă.

Site oficial

Cu greu se pot găsi informații despre echipele din Liga a II-a pe
Internet. Și dacă facem un total al formațiilor care au site,
atunci numărul acestora nu depășește jumatatea echipelor înscrise
în cele două serii. Site-ul www.victoriafc.ro, site-ul oficial al
clubului, este complet, se pot găsi informații despre jucători,
prezentarea ar putea fi mai vastă, prețurile biletelor și
abonamentelor, dar și proiectul înființării unui muzeu !

Brand

În Liga lui Mitică, cluburile au început să își creeze propriu
brand, ca de exemplu FCSB, FCDB, FCRB. Victoria nua așteptat să
promoveze sau să se impună ca o forță în fotbalul românesc pentru
că pe site-ul clubului urmează să puteți achiziționa produse
sportive marca FCVB.

Invincibilă în deplasare

Cu 10 victorii, 6 egaluri și doar o înfrângere, Victoria Brănești
este campioana de toamnă a Seriei I din Liga a II-a. În deplasare,
formația ilfoveană nu a cunoscut gustul înfrângerii, dar numărul
punctelor obținute a fost egal, 18, atât pe teren propriu, cât și
în deplasare. Victoria a marcat cele mai multe goluri în deplasare,
13, dar golaverajul ilfovenilor este identic față de ocupanta
locului doi, Sportul Studențesc.

Din Liga a II-a la naționala U23

Cum rezultatele pozitive aduc răsplată pe măsură, golgheterul
echipei, Vasile Olariu, în vârstă de 22 de ani, a fost selecționat
de Răzvan Lucescu pentru un meci amical Under 23- Under 21. Cu 8
goluri înscrise, tânărul mijlocaș a reușit să îl depășească pe Ion
Cornel Coman, goleadorul formației. Cei doi împreună cu Bogdan
Oprea au marcat 20 din cele 34 de goluri cu care Victoria Brănești
a găurit plasele adevrsarilor.

STATISTICA TURULUI DE
CAMPIONAT

Portari
Alin Bordeanu – 08.08.1980 – 15 meciuri/0 goluri – 1350
minute
Cristian Stoicescu – 19.03.1980 – 2/0 – 180 minute
Nicușor Bogdan Mărunțelu – 03.02.1990 – 0/0 – 0 minute
Barna Nagy – 03.09.1991 – 0/0 – 0 minute

Fundași
Sergiu Bar – 19.03.1980 – 17/1 – 1530 minute
Valentin Romeo Velicu – 21.10.1985 – 5/0 – 216 minute
Cosmin-Alexandru Manea – 22.02.1985 – 1/0 – 13 minute
Stelian Isac – 19.09.1981 – 16/0 – 1393 minute
Nicolae Sorin Fulea – 26.05.1992 – 14/0 – 1166 minute
Eduard Adrian Nicola – 29.05.1983 – 17/2 – 1506 minute
George Ivan – 03.03.1984 – 3/0 – 133 minute

Mijlocași
Marius Rotaru – 23.04.1980 – 8/3 – 565 minute
Sorin Constantin Ispir – 26.07.1988 – 15/2 – 1220 minute
Viorel Nicoară – 27.09.1987 – 16/4 – 1214 minute
Marius Petruț Scurtu – 18.05.1987 – 0/0 – 0 minute
Daniel Ionuț Novac – 26.09.1987 – 6/1 – 115 minute
Augustin Eduard Chiriță (cpt.) – 10.10.1975 – 14/0 – 1149
minute
Vasile Olariu – 22.07.1987 – 15/8 – 1342 minute
Nicolae Zuluf – 03.04.1988 – 12/0 – 251 minute
Răzvan George Avram – 12.09.1986 – 12/0 – 600 minute

Atacanți
Daniel Ilie Stan – 04.01.1992 – 5/0 – 82 minute
Valentin Alexandru – 17.09.1991 – 4/0 – 282 minute
Ion Cornel Coman – 13.07.1981 – 13/7 – 1027 minute
Florin Valentin Răuță – 19.04.1985 – 9/0 – 258 minute
Bogdan Oprea – 24.09.1982 – 16/5 – 1237 minute

CIFRELE VICTORIEI
BRĂ‚NEȘTI

Cel mai bătrân jucător: Augustin Eduard Chiriță 34
ani, 1 lună și 26 de zile (et.17)
Cel mai tânăr jucător: Nicolae Sorin Fulea 17 ani,
2 luni și 21 de zile (et.1)
Cele mai multe minute jucate: Sergiu Bar 1530
minute (singurul integralist al echipei)
Cea mai mare victorie: 4-0, cu Cetatea
Suceava
Cel mai mare eșec: 0-1, cu Delta Tulcea
Golgheterul echipei: Vasile Olariu 8 goluri
Cele mai multe goluri din penalty: Vasile Olariu
5
Eliminări: 2 (Nicoară, Olariu)
Nu a marcat în 3 meciuri
Nu a primit gol în 5 meciuri
A beneficiat de un autogol:
Daniel Lung (Sportul –
et.2)
Jucătorul meciului: 12 nominalizări – Coman (3),
Olariu, Nicoară (câte 2), Bordeanu, Stoicescu, Sg. Bar, Rotaru, B.
Oprea (câte una)

REZULTATE TUR
2009-2010

15.08: Victoria – FC Snagov 5 – 2 (Olariu, Coman 2, Nicola, B.
Oprea)
22.08: Sportul Studențesc – Victoria 1 – 2 (Lung – autogol,
Coman)
29.08: Victoria – Farul Constanța 4 – 1 (Rotaru, Coman, B. Oprea,
Nicoară)
05.09: FC Botoșani – Victoria 0 – 2 (Olariu, Ispir)
12.09: Victoria – Cetate Suceava 4 – 0 (Olariu 2 – 1 pen., B.
Oprea, Coman)
19.09: Dinamo II București – Victoria 1 – 3 (Nicoară 2,
Coman)
26.09: Victoria – FCM Bacău 1 – 1 (Olariu – pen.)
03.10: Dunarea Galați – Victoria 1 – 3 (Ispir, Olariu – pen, Sg.
Bar)
10.10: Victoria – Delta Tulcea 0 – 1
17.10: CSM Ramnicu Sărat – Victoria 0 – 0
24.10: Victoria – Tricolorul Breaza 3 – 0 (Olariu, Nicoară,
Rotaru)
31.10: Steaua II București – Victoria 1 – 2 (Rotaru, Olariu –
pen.)
07.11: Victoria – Gloria Buzău 1 – 1 (B. Oprea)
14.11: Dunărea Giurgiu – Victoria 1 – 1 (B. Oprea)
21.11: Victoria – Concordia Chiajna 2 – 0 (Nicola, Coman)
28.11: Victoria – Săgeata Stejaru 1 – 1 (Novac)
05.12: Petrolul Ploiești – Victoria 0 – 0

Când găsești analiza echipei tale favorite pe liga2.ro?

Miercuri, 16 decembrie: Sportul Studențesc
Joi, 17 decembrie: Farul Constanța
Vineri, 18 decembrie: Săgeata Stejaru
Sâmbătă, 19 decembrie: Delta Tulcea, Petrolul Ploiești

Duminică, 20 decembrie: Concordia Chiajna, FC Snagov
Luni, 21 decembrie: FCM Bacău, Dunărea Giurgiu
Marți, 22 decembrie: FC Botoșani, Steaua II București
Miercuri, 23 decembrie: Dunărea Galați, Gloria Buzău
Joi, 24 decembrie: Cetatea Suceava, Dinamo II București
Vineri, 25 decembrie: Tricolorul Breaza, CSM Rm. Sărat

Articol scris de Andrei
Petrică

Statistică de Mihai Andrieș

15 Dec. 2009, 15:27 Analize
Pe aceeași temă