„Am simțit cum se scurge viața din mine. Mă gândeam că voi pieri”! Portarul ce a fost în comă povestește drama prin care a trăit

Publicat: 06 Jul. 2012, 16:28 Actualizat: 06 Jul. 2012, 16:31 Special
„Am simțit cum se scurge viața din mine. Mă gândeam că voi pieri”!  Portarul ce a fost în comă povestește drama prin care a trăit

„La Spitalul Militar, nu mai puteam respira, deși aveam masca pe oxigen pe față. Atunci, am simțit cum se scurge viața din mine. Mă gândeam că voi pieri” – mărturisește portarul Alexandru Cruceru

20 iunie 2012, ora 18.00. Pe Stadionul „Jiul”, din Rovinari, Posada Perișani își începe meciul de baraj pentru promovare în Liga a III-a, împotriva echipei CS Apa Craiova. Campionii Vâlcii intră în teren cât se poate de determinați și, în mod surprinzător, înscriu două goluri-fulger, care aștern liniștea peste galeria trupei din Bănie. Urmează a doua repriză. Pe fondul oboselii și a unor greșeli personale din compartimentul defensiv, vâlcenii cedează teren, iar adversarii reușesc să egaleze (2-2). După cele 90 de minute regulamentare de joc, presărate cu râuri de lacrimi peste oastea bravă din Țara Loviștei, arbitrul de centru dă startul celor două reprize de prelungiri, a câte 15 minute fiecare. Imediat, un alt gol pică glonț în plasa porții apărate de Alexandru Cruceru, zis „Scrici”. Scorul devine 3-2 pentru doljeni, spre disperarea formației din Perișani, care nu găsește altă soluție decât să atace în valuri poarta adversă.

Minutul 119

Vine minutul 119. „Scrici” iese pe linia de 16 metri, pică în genunchi și își freacă insistent palmele de cap, dând impresia că încearcă să găsească soluții pentru egalare. Colegii de pe bancă îl privesc cu coada ochiului, după care își îndreaptă privirea spre careul advers, unde Posada atacă furibund, încercând să obțină un rezultat de egalitate, pentru a merge la loviturile de departajare de la 11 metri. Un glas disperat se aude de pe banca tehnică a vâlcenilor. „Bă, arbitre, portarul e picat la pământ. Oprește jocul! Are probleme”. După gesturi disperate și strigăte amestecate, meciul se oprește. Portarul Alexandru Cruceru zace nemișcat la pământ, de câte secunde bune.

Nea Toli înmărmurește

De acum, începe drama celui care a devenit unul dintre cei mai iubiți dintre vâlceni. Echipajul medical de pe Ambulanță intră în teren, la semnele disperate ale doctorului Constantin Mihai (nea Toli), care își dă imediat seama că ceva grav se întâmplă cu jucătorul său. Medicii încearcă să-l resusciteze pe „Scrici”, să-i oprească convulsiile și să-l facă din nou să respire normal. Îl intubează, dar… nimic! Intrat în teren, pentru a vedea ce se întâmplă, președintele echipei Posada, Daniel Duroi, varsă lacrimi și înghite în sec, gândidu-se la ce e mai rău. Nimeni nu știe dacă Alex va mai trăi.
După câteva minute, care au părut asemeni orelor, „Scrici” este urcat în ambulanță și transportat la spitalul din Tg. Jiu. Salvarea gonește cu peste 150 km/oră. Jucătorii, prietenii și toți cei care îl cunosc sunt înmărmuriți. La spital, veștile sunt dintre cele mai triste. După analize peste analize, doctorii se declară învinși. Nimeni nu știe exact ce are portarul vâlcean. La stadion, de dincolo de gard, se aud urlete de durere: „Criminalilor! Ați omorât un om. La pușcărie cu voi. Veți plăti pentru ceea ce ați făcut”. După alte câteva minute bune, la spital, „Scrici” intră în comă.

De aici, povestea dramei ne este dezvăluită chiar de eroul nostru, nimeni altul decât Alexandru Cruceru. La o săptămână după „pățania” din teren, campionul se întoarce acasă. Din apartamentul său, situat în nordul Râmnicului, el ne prezintă, în exclusivitate, clipele care au precedat accidentul, precum și cele de la spital.

„Înaintea meciului, eram fresh”

„Înaintea meciului, nu am avut deloc emoții. Mai trecusem prin experiențe de genul ăsta. Aveam o stare de spirit bună, mai ales că venisem la Tg. Jiu cu o zi înainte și mă plimbasem cu colegii prin parc. La meci, nu am fost deloc obosit. Eram chiar fresh. Simțeam că o să câștigăm. Totul s-a schimbat pentru mine când Apa Craiova a înscris golul 3. Atunci, nu m-am simțit deloc bine. Îmi amintesc că adversarii au aruncat o minge ușoară în careu, pe care eu nu am fost în stare să o prind. Am scăpat-o din mână. Mi-am dat seama că ceva se întâmplase cu mine. Vedeam totul în ceață. În a doua repriză de prelungiri, am vrut să ies de pe teren, dar, pentru că echipa nu mai putea face schimbări, am hotărât să continui. Am luat o felie de lămâie în gură și am zis că trebuie să merg până la capăt. Îmi era cald rău de tot. Colegii vroiau neapărat să fie oprit meciul, ca să ne hidratăm cu toții”, rememorează Alexandru Cruceru ultimele clipe de dinainte de a leșina în teren.

„M-am lovit de un adversar, după care mi s-a tăiat firul”

În minutul 110 al întâlnirii, portarul de la Posada se ciocnește cu un adversar, în timp ce încerca să respingă un balon aruncat periculos în propria suprafață de pedeapsă. „La acel contact, mi s-a tăiat respirația. Pentru mine, a fost o lovitură extrem de dură, cum nu am mai simțit niciodată. Nu mai puteam respira deloc în poziție verticală. Simțeam că nu mai aveam aer și trebuia să mă așez în genunchi, ca să pot respira. Spre final, simțeam că nu mai pot să continui. Am crezut că-mi dau duhul. Așteptam cu nerăbdare să se termine meciul, ca să mă duc direct la ambulanță și să cer ajutor. Tot ce îmi mai aduc aminte este că m-am pus în genunchi, am bătut cu pumnul în pământ și am picat cu fața de gazon. Apoi, nu mai știu nimic”, spune „Scrici”.

El ne povestește calvarul de la Rovinari, îndurat la 40 de grade, chiar din apartamentul său, în timp ce-și soarbe gânditor din ciocolata caldă abia preparată. Își încruntă speriat fruntea, ca și cum încă ar resimți durerea care l-a secerat pe teren și continuă. „Mă durea rău capul. Nu mai vedeam nimic în teren. Îmi amintesc că mă rugau colegii să mă duc în careul advers, să particip la o lovitură de corner. Dar eu nu mai puteam nici măcar să mă mișc”, mai afirmă eroul nostru.

Dus de urgență la spital, „Scrici” este pus pe sedative, pentru a se calma din convulsiile care nu-i mai dădeau pace.

„Când m-am trezit la București, am crezut că-s acasă la mine”

A doua zi, după meci, un elicopter îl transportă de la Tg. Jiu la București. Medicii gorjeni să declară învinși și pentru a nu risca deloc, îl trimit în Capitală. Aici, este internat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. I se face un RMN și, pentru că nu i se descoperă nimic, este dus, după lungi insistențe, la Spitatul Militar. Nici cadrele medicale de acolo nu văd nimic suspect în urma EKG-ului efectuat. „Scrici” se întoarce, tot în comă profundă, la „Bagdasar-Arseni”.

Trec două zile până ca el să schițeze primul gest. Portarul de la Perișani povestește apoi primele amintiri de pe patul din Capitală: „M-am trezit la București. Îmi era sete rău de tot. Aveam gâtul uscat. Am cerut să mi se dea apă. La prima impresie, eu am crezut că sunt acasă la mine. Apoi mi-am dat seama că sunt în spital, când am văzut că eram plin de perfuzii. Mi s-au scos furtunele din gură și am fost întrebat dacă mă doare ceva. Nu mă durea nimic, doar că eram foarte obosit. Sâmbătă dimineață, când m-am trezit, am mâncat, după care am adormit din nou. Au fost niște clipe grele”.

„La Spitalul Militar, am simțit că voi muri fără să știu ce am”

Încercând din răsputeri să-și dea seama ce i s-a întâmplat, Alexandru Cruceru pică, iarăși, într-un somn adânc. „Duminică, mă simțeam mult mai bine. Cel mai greu mi-a fost la Spitalul Militar. Sincer, nu credeam că o să mai trăiesc. Credeam că am ceva grav și că se poate întâmpla oricând să mor. Simțeam că mă duc. Nu mai puteam să respir. Îmi scăzuse pulsul la 30. Băteam din palmă că nu mai am aer. Îmi puneau masca, dar degeaba. Tot simțeam că mă sufoc. Din ce mi-au povestit cei apropiați, medicii s-au luptat vreo 4-5 ore să mă stabilizeze. Am fost trimis din nou la Bagdasar-Arseni”, a mai spus Cruceru.

Duminică, i s-au permis primele vizite

După aproape patru zile de convalescență, Alexandru Cruceru își revine. În salonul unde este internat, apar primii vizitatori, fețe cunoscute: rude, prieteni și colegi de echipă. Chiar și observatorul partidei de la Rovinari l-a vizitat pe pacient. „Nu puteam să vorbesc prea mult. După cinci minute, oboseam. Luni, m-am ridicat din pat, m-am plimbat puțin. Nu aveam deloc poftă de mâncare. În cinci zile, mâncasem zdravăn doar o dată. Luni seara, m-am simțit iarăși rău. Începusem, din nou, să tremur”, a menționat goalkeeperul.

Miercuri, 22 iunie, după exact o săptămână de la meciul de baraj, lui „Scrici” i se permite să plece acasă, la Vâlcea. Starea lui de sănătate de îmbunătățise considerabil încât să aibă singur grijă de el. „În primele două zile de când am ajuns acasă, doar am dormit. Mă trezeam un pic, mă plimbam prin casă și mă puneam iar la somn. Abia pe vineri am reușit să fiu oarecum omul care eram odinioară. Acum, mental stau excelent, dar mă simt încă fooarte obosit. Dacă merg câteva sute de metri, obosesc”.

„Am simțit că sunt iubit de toată lumea, cred că asta mi-a dat puterea să-mi revin”

Chiar și în momentul în care dă acest interviu, telefonul lui „Scrici” sună la fiecare 5-10 minute. Un prieten sau o cunoștință vrea să mai știe cum se simte. El spune că tocmai faptul că i s-a arătat că este iubit l-a făcut să treacă mult mai ușor peste chinuri. „Am simțit că sunt iubit. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a părăsit și mulțumesc prietenilor că au fost aproape de mine și mi-au dat puterea să îmi revin, precum și celor care conduc echipa Posada Perișani. Fără ei, poate că acum nu mai dădeam acest interviu. E foarte important să ai oameni aproape de tine în momentele grele, pentru că ei îți dau puterea să zâmbești și să realizezi că trebuie să fii puternic”, e de părere jucătorul în vârstă de 29 de ani.

Nu vrea să renunțe nici la fotbal, nici la post

Doctorii i-au recomandat campionului nostru să ia o pauză cât mai lungă în fotbal sau, dacă se poate, să nu mai pună prea mult suflet în ceea ce face. „E adevărat. Acum stau, mă odihnesc, mă refac, dar după aceea vreau să joc din nou fotbal. Deocamdată, voi renunța să mai țin post, până ce o să mă mai îngraș câteva kilograme. După aceea, voi reveni la viața mea de zi cu zi. Modul meu de viață nu m-a afectat cu nimic până acum. Nu pot să rezist fără fotbal. E o parte din viața mea. Peste trei luni voi mai face o serie de analize complete, să văd dacă totul este în regulă. Le mulțumesc, încă o dată, celor care mi-au fost aproape, printre care se află patronii de la Avi-Carvil și sponsorilor de la Posada Perișani. Le promit că voi fi puternic. Nu-mi rămâne decât să-mi fac o familie. Acum am realizat mai mult ca niciodată că viața e cel mai frumos dar. Dacă nu știi să o prețuiești așa cum trebuie, atunci nu o meriți. Nu trebuie să punem la inimă tot ce ne înconjoară. Trebuie să ne păstrăm inima și creierul curate”, își încheie povestea „Scrici”.

Sursa: Arena Vâlceană

Publicat: 06 Jul. 2012, 16:28 Actualizat: 06 Jul. 2012, 16:31 Special
Pe aceeași temă