Damila câștigă în prelungiri

Autor: Mihai Andries Publicat: 09 Feb. 2013, 18:48 Actualizat: 09 Feb. 2013, 18:59 Pregătiri, amicale
Damila câștigă în prelungiri

În ultimul test înaintea plecării în cantonament în Ungaria, Damila s-a impus azi, pe terenul sintetic din Zăvoi cu scorul de 1-0 (0-0) în jocul cu formația de Liga a III-a, Apă Craiova. În prima parte, Mihai Deaconescu a avut cea mai mare oportunitate în minutul 38, când lovitura sa de cap a trecut puțin pe lângă poartă.

Vâlcenii au dominat jocul în special după pauză, când și-au creat mai multe ocazii prin Voinea și Ad. Popa. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Smedescu, care, în minutul 60, a trimis în bara porții craiovene. Chiar la ultima fază a meciului, în prelungiri, Codruț Lircă a transformat cu o execuție rafinată o lovitură liberă de la 18 metri, aducând astfel succesul Damilei. De remarcat că tehnicianul Claudiu Niculescu a renunțat înaintea acestui joc la Roșca, Bucuroaia, O. Marinescu, Ad. Bălan și Florea și a testat doi jucători noi, Geo Mișu și Calu. Cei doi nu au convins, așa că nu vor fi luați în cantonamentul de la Gyula.

Damila: Matache – Samson, I. Stoica, Deaconescu, E. Stoica – Ov. Popescu, Iordache – Smedescu, Codin, Iancu – Voinea. Au mai intrat D. Geantă, Mișu, Ad. Popa, Lircă, Pârvulescu, Calu
 

Articol de Adi GEORGESCU
Foto fcdamila.ro

Autor: Mihai Andries Publicat: 09 Feb. 2013, 18:48 Actualizat: 09 Feb. 2013, 18:59 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă