„14 cluburi de Liga a II-a au probleme cu dotarea minimă a stadioanelor”

10 Jan. 2010, 15:27 Special

Directorul Direcției Licențe din cadrul Federației Române de
Fotbal, Viorel Duru, semnalează probleme serioase la cluburile din
Liga a II-a.

Oficialul a declarat că 14 dintre cele 37 de echipe din eșalonul
secund au probleme cu dotarea minimă și că speră ca, în perioada de
întrerupere a sistemului competițional, aceste carențe să se
rezolve.

Ce concluzii au tras echipele dumneavoastre trimise în
teritoriu pentru a verifica bazele sportive ale
țării?

„După cum știți, încă din anul 2008 a intrat în vigoare legea
privind prevenirea și combaterea actelor de violență cu ocazia
manifestărilor sportive. Conform acestei legi, toate arenele
sportive trebuie verificate și omologate pentur măsurile de ordine
și siguranță pe arenele sportive și desigur, noi ne referim la
stadioanele de fotbal. În privința stadioanelor din Liga I,
lucrurile au început să intre în legalitate, în sensul că măsurile
legale sunt implementate, în covărșitoarea lor majoritate. Mai sunt
doar două stadioane care nu au implementat sistemul de acces al
spectatorilor prin turnichete. E vorba de stadionul din Galați și
de cel din Târgu Jiu, dar cu siguranță, la începutul returului
actulului sezon competițional, și aceste stadioane vor fi dotate cu
aceste sisteme. În ceea ce privește Liga a II-a, lucrurile, din
păcate, nu stau tocmai bine. Noi am făcut în cursul acestei veri o
inspecție la stadionale din al doilea eșalon și am constatat că din
37 de locații, 14 au mari deficiențe legat de dotarea minimă
necesară. Sperăm ca, în această perioadă de întrerupere a sezonului
competițional, cluburile care beneficiază de aceste stadioane,
impreună cu proprietarii arenelor, să ia măsurile necesare pentru a
putea îndeplini condițiile de desfășurare a
competițiilor”.

Ați spus că sunt patru echipe în situație gravă. În ce
direcție au fost semnalate deficiențele de către echipele trimise
în control? Dacă puteți, să nominalizari cât de cât formații care
au prezentat aceste lucruri.

„Sigur, sunt două aspecte: unul legat de implementarea
condițiilor legale conform legii 4, respectiv să existe o cameră de
comandă pentru jandarmi și autoritățile competente pentru siguranța
spectatorilor și cel de-al doilea e legat de dotarea cu facilități
pentru spectatori, jucători și oficiali a stadioanelor. Marea
carență, după mine, o reprezintă starea terenurilor de joc. Din
păcate, știm cu toții că nu s-a investit ani și ani de zile în
modernizarea bazelor sportive și acestea sunt din păcate, lacunare
din punctul de vedere al dotărilor”.

Ce se poate întâmpla? Ce prevede regulamentul Federației
vizavi de imposibilitatea, în perioada care urmează, a organelor
locale, de a remedia ceea ce dumneavoastră le cereți într-un proces
verbal?

„Sigur că da, s-au întocmit procesele verbale cu termene de
remediere. Totuși, nici cluburile nu au forța financiară necesară
să remedieze aceste deficiențe și nici posibilitatea legală să
investească într-o baza sportivă care nu le aparține. Autoritățile
locale, acolo unde există interes pentru sport, au făcut investiții
și sunt și exemple bune: stadionul municipal din Turnu Severin, sau
cel din Râmnicu Vâlcea, sau stadionul Concordia Chiajna. S-au făcut
modernizări substanțiale ale facilităților pentru spectatori și
pentru jucători și arată un trend pozitiv, în momentul de față. Din
păcate, nu peste tot există acest interes și noi, cei care lucrăm
în fotbal, împreună cu cluburile, trebuie să explicăm mai mult
autorităților locale și liderilor politici că investiția în sport e
un lucru bun în comunitățile locale pe care le
reprezintă”.

Revin la întrebarea anterioară și întreb: ce se întâmplă cu
comunitățile locale care nu investesc în stadioane și dacă în
regulamentul Federației sau în procesele-verbale făcute de membrii
Comisiei cu organele respective e prevăzut ca în caz că nu se
rezolvă ceva, la o dată anume echipa nu mai are voie să
joace.

„Aici iarăți sunt două chestiuni distincte: dacă este vorba de
neîndeplinirea condițiilor legale conform legii 4, la termenul
stabilit se convoacă Comisia de Omologare și dacă se constată
neîndeplinirea acestor condiții se închide pentru spectatori
stadionul; cât privește neîndeplinirea condițiilor din punct de
vedere regulamentar, legat – să spunem – de condițiile oferite
jucătorilor. E vorba de vestiare corespunzătoare, apa caldă și
toate celelalte condiții decente pentru utilizarea lor sau starea
proastă a terenului de joc. Aici, o Comisie nu poate lua decizia de
a se închide stadionul pentru jocuri. E responsabilitatea
observatorului de joc și a arbitrului să stabilească dacă sunt
condițiile minime pentru a se putea respecta jocul respectiv.
Sperăm ca exemplele negative să fie ca un semnal de alarmă pentru
cei care administrează activitatea la cluburile din Liga a
II-a”.

Victoria Brănești și ASA Târgu Mureș sunt două echipe din
eșalonul secund, care astăzi sunt intrate în prima ligă, după
clasament. Îndeplinește vreuna dintre ele condițiile de a juca pe
propriul teren meciurile din prima ligă? În caz că nu, ce ar trebui
să facă?

„E o exprimare gazetărească să spui că sunt deja promovate în
Liga I. Mai e până atunci, dar discutăm după clasamentul la zi.
Cluburile care promovează în Liga I au un termen de grație de un an
de zile pentru a își pune la punct stadionul, în condițiile minime
solicitate la Liga I, pentru că e o diferență de natură cantitativă
între cerințele din primul eșalon și cele din al doilea, care nu se
pot realiza într-o lună și jumătate, cât durează pauza
competițională. Dacă ne referim la cele două exemple, eu zic că în
momentul de față, stadionul din Târgu Mureș nu corespunde pentru
desfășurarea Ligii I și sunt necesare investiții serioase pentru a
putea îndeplini condițiile pentru Liga I. Nici Victoria Brănesti nu
are un stadion care să poată fi folosit pentru Liga I. Va trebui să
caute o soluție de închiriere a unui stadion care este omologat
pentru jocurile din primul eșalon”.

Sursa: sptfm.ro

10 Jan. 2010, 15:27 Special
Pe aceeași temă