După ce Primăria Municipiului Oradea și-a anunțat intenția de a nu mai susține financiar clubul FC Bihor și având în vedere că pe data de 30 iunie îi expiră contractul președintelui Șerban Morcan, consilierul județean Dumitru Voloșeniuc a anunțat luni că „începând de marți, 1 iulie 2014, am hotărât să renunț la calitatea de membru în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul clubului sportiv FC Bihor Oradea”.
În comunicatul remis luni după amiază, Dumitru Voloșeniuc și-a rememorat momentele plăcute, dar și pe cele mai puțin plăcute pe care le-a avut cât a susținut în calitate de oficial clubul „roș-albastru”.
„În cei patru ani în care am avut onoarea să fac parte din marea familie a fotbalului bihorean, am luat parte alături de suporteri atât la momente de reală satisfacție, cum a fost promovarea în plan sportiv din sezonul 2010/2011, dar și la momente de cruntă dezamăgire provocate de decizia Federației Române de Fotbal de a retrage clubului, în același sezon, licența pentru Liga 1”, a arătat Dumitru Voloșeniuc.
După cum a precizat, Voloșeniuc și-a prezentat demisia din AGA de la FC Bihor și în semn de solidaritate cu președintele Șerban Morcan, căruia îi expiră contractul cu clubul orădean pe 30 iunie.
„Eu l-am adus pe Șerban și cred că acum când pleacă el, să renunț și eu, pentru că așa mi se pare corect. Sper ca prin gestul meu să le deschid drumul spre club adevăraților „oameni de fotbal” vehiculați în ultima perioadă și le doresc să aibă numai reușite în fruntea clubului”, a mai declarat Voloșeniuc.
Voloșeniuc a mai susținut că va rămâne în continuare alături de FC Bihor, chiar dacă nu dintr-o poziție oficială. „Voi râmâne și în continuare alături de FC Bihor, chiar dacă nu într-o poziție oficială, și sper din tot sufletul ca tradiția fotbalistică bihoreană să meargă mai departe și să ne bucurăm împreună de fotbal de prima scenă la Oradea”, se arată în încheierea comunicatului remis de Dumitru Voloșeniuc, cel care a reprezentat în AGA la FC Bihor societatea Drumuri Orășenești.
Sursa: FC Bihor