UTA e pentru nelicențiere: „Sper să nu existe și la Liga a 2-a, altfel nu văd cu ochi buni fotbalul de la acest nivel”

Marius ANGHEL 14 Dec. 2012, 11:00 Seria 2
UTA e pentru nelicențiere:**

Inițial, Federația Română de Fotbal intenționa să introducă din sezonul viitor licența și pentru cluburile de Liga a II-a a, dar primind tot mai multe plângeri din partea patronilor din eșalonul secund este pe cale să renunțe la acest gând. Confruntate și așa cu mari greutăți din cauza crizei financiare, multe dintre grupările din Liga a II-a au amenințat cu retragerea din competiție, așa că a existat un punct pe ordinea de zi a Comitetului Executiv ce dezbătea exact acest subiect.

Până la urmă, în ședința din această săptămână nu s-a mai abordat tema, dar, pe surse, s-a aflat că este ca și sigură scoaterea licenței pentru cluburile din anticamera Ligii 1. „Numai în România există așa ceva, nici măcar cluburile din Liga 1 care nu participă în cupele europene nu ar trebui obligate să obțină licența. În campionatele importante, nimeni de la federațiile interne nu se bagă în treburile conducătorilor, există alte legi care te obligă să-ți plătești taxele la Stat și alte cheltuieli. Sper să nu existe licență și la Liga a 2-a , altfel nu văd cu ochi buni fotbalul de la acest nivel”, a explicat Giovanni Catanzariti.

Conform președintelui UTA-ei, datoriile acumulate gruparea sa la Finanțe în acest sezon sunt de aproximativ 200 de mii de euro, iar obligativitatea obținerii unui certificat fiscal ar pune lacătul la un club și așa măcinat de mari probleme financiare.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 14 Dec. 2012, 11:00 Seria 2
Pe aceeași temă