UTA a cerut amendarea lui Simao cu 5.000 de euro!

03 Dec. 2008, 16:22 Seria 2
UTA a cerut amendarea lui Simao cu 5.000 de euro!

Dispărut de la club în urmă cu o lună, portughezul Bruno Simao n-a mai dat nici un semn de viață. Oficialii clubului UTA nu mai știu nimic despre fotbalist, care a ales să părăsească gruparea în urma nemulțumirilor legate de întârzierea salariilor, dar și pentru relația tensionată pe care o avea cu antrenorul principal, Ionuț Chirilă.

 

„N-a zis că pleacă, doar a transmis că și-a depus memoriu la FIFA pentru a deveni liber. Vorbește prostii. În primul rând nu este în situația de-a deveni liber de contract, iar în al doilea rând nu are ce să caute la FIFA, deoarece, în baza regulamentelor, FRF este forul care judecă și în cazul străinilor. Simao va fi amendat”, a declarat antrenorul principal, Ionuț Chirilă.

 

Altfel, pe masa Comisiei de Disciplină a FRF există un memoriu al clubului UTA, prin care solicită amendarea lui Simao cu suma de 5.000 de dolari, pentru indisciplină.

 

Articol scris de Sebastian Șiclovan

03 Dec. 2008, 16:22 Seria 2
Pe aceeași temă