Toma îi dă șanse egale de câștig echipei sale în meciul cu Șoimii: „Avem oscilații în evoluții, trebuie să ne răcăpătăm cumva echilibrul”

Marius ANGHEL 19 Nov. 2015, 17:14 Seria 2
Toma îi dă șanse egale de câștig echipei sale în meciul cu Șoimii:**

FCM Baia Mare și-a pierdut cadența din prima parte a sezonului, când a condus etape bune în clasamentul seriei de Vest a ligii secunde. Deși au obținut un succes important la Râmnicu Vâlcea la mijlocul săptămânii trecute, moroșenii au pierdut cinci puncte în compania Olimpiei Satu Mare și lui FC Brașov, dar mai ales resurse importante de energie, după cum susține antrenorul echipei.

„Am jucat trei meciuri în opt zile, între care două deplasări în care am făcut în total aproape 2.000 de kilometri. Prin urmare, la Brașov, am dus lipsă de prospețime, nu am fost nici noi mulțumiți de felul cum am jucat și implicit de rezultat. Dar, era clar că la un moment dat vom deconta oboseala acumulată în atâtea partide disputate în acest campionat. Am mers în paralel, campionat și Cupă, iar săptămâna trecută ne-a pus capac”, consideră Dorin Toma.

Prin urmare, obiectivul numărul unu al antrenorului băimărean înainte de vizita Pâncotei este recuperarea din punct de vedere fizic a jucătorilor săi, dar și medical al unor titulari de drept. Păcurar, Lupu și Sârbu acuză probleme medicale, primul chiar având șanse minime să joace. „La felul cum ne prezentăm acum, șansele să câștigăm meciul cu Pâncota sunt de 50 la sută. Avem oscilații în evoluții, trebuie să ne răcăpătăm cumva echilibrul din debutul sezonului, dar pentru asta prima condiție este să stăm bine din punct de vedere fizic. Prin urmare, sunt sigur că vom avea un meci greu cu Pâncota, o echipă ce e mai proaspătă decât noi și e capabilă să pună probleme. Meciul din tur, respective victoria cu 4-1, e demult istorie, sâmbătă va fi un cu totul alt meci. Ne cunosc și ei acum, au și un antrenor experimentat care pregătește foarte bine partidele, nu va fi deloc simplu să câștigăm”, mai crede fostul fundaș.

Eliminat la Brașov, fundașul central Ilie va fi suspendat pentru confruntarea de sâmbătă, din „Dealul Florilor”.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 19 Nov. 2015, 17:14 Seria 2
Pe aceeași temă