Țapoș merge pe mâna lui Amadio! „Sunt singurul în măsură să-mi critic un elev sau să-l laud”

16 Nov. 2011, 15:56 Seria 2
Țapoș merge pe mâna lui Amadio!**

Remo Amadio a părăsit în fluierăturile spectatorilor arădeni terenul după înfrângerea UTA-ei cu Luceafărul Oradea, însă Dan Țapoș a mers pe mână portarului împrumutat de la CFR Cluj și în deplasarea de la Târgoviște. Italianul a apărat foarte bine lângă Turnul Chindiei, având nervii tari după un debut considerat nereușit de fanii „alb-roșiilor”.

„Mă bucur pentru Amadio, cum mă bucur pentru fiecare elev al meu. L-am încurajat după meciul cu Luceafărul, am revăzut imaginile și am realizat că doar la golul doi ar fi putut face ceva dacă pleca mai repede. I-am dat încredere și la Târgoviște și cred că a făcut un meci bun. A greșit o singură degajare cu mâna, iar la bara gazdelor eu cred că nu avea ce face mai mult”, consideră antrenorul cu portarii al „textiliștilor”.

Țapoș a mai explicat și cum i-a dat încredere lui Amadio după ce a fost contestat de spectatorii arădeni la finalul confruntării cu orădenii lui Moldovan. „Îmi învăț elevii să asculte doar de mine și apoi de ceilalți de la club. Lăsând la o parte modestia, cred că sunt singurul în măsură să-mi critic un elev sau să-l laud. Ce spun eu e important, ce zic alții contează prea puțin, aproape deloc”, a mai spus tehnicianul.

În fine, Dan Țapoș a vorbit și despre atitudinea lui Mădălin Samaranda, care, în proporție de 99% va fi rezervă și la partida cu Mureșul Deva. „Smaranda înțelege perfect situația, mai ales că are un caracter deosebit, este un om excepțional și asta nu mă feresc să o repet ori de câte ori am ocazia. Așa cum și-a așteptat Remo rândul, tot așa trebuie să facă și Samaranda acum. El rămâne cu picioarele pe pământ, se antrenează la fel de bine ca înainte și putem conta oricând pe el”, ne-a mărturisit antrenorull cu goalkeeperii din Calea Aurel Vlaicu.

Sursa: Sport Arad

Foto: Marius Tudor

16 Nov. 2011, 15:56 Seria 2
Pe aceeași temă