Șumudică a scăpat nevătămat dintr-un accident rutier!

30 Aug. 2008, 18:35 Seria 2

După meciul cu Ceahlăul, Marius Șumudică, antrenorul Progresului a avut parte de o experiență tragică! Ca și cum înfrângerea suferită în fața celor de la Ceahlăul Piatra Neamț nu ar fi fost suficientă, ghinionul se pare că l-a urmărit pe Șumudică și dincolo de stadion. La întoarcearea spre București, între Buzău și Urziceni, nenorocirea s-a produs! Autoturismul în care se afla Marius Șumudică împreună cu Constantin Neagu, ofițerul de presă al clubului, a fost implicat într-un accident extrem de violent. Impactul frontal cu o mașină de pe contrasens a făcut ca Renault-ul în care se aflau cei doi să se răstoarne de câtev ori, iar ocupanții autoturismului să câteva vătămări corporale ușoare.

În momentul de față Șumudică se află la Camera de Gardă a spitalului Urziceni, unde nu se știe încă dacă se află în afara oricăriu pericol.

 

 

30 Aug. 2008, 18:35 Seria 2
Pe aceeași temă