Situația de la UTA scapă de sub control. În loc să le rezolve problemele, conducerea îi amenință cu suspendarea pe jucătorii greviști

Marius ANGHEL 15 Apr. 2014, 17:03 Seria 2

Mai sunt trei zile până la primul meci din play-out-ul ligii secunde, iar haosul e la el acasă în Calea Aurel Vlaicu. Adrian Marțian a crezut că întorcându-l din drum pe Stelian Gherman și colaboratorii săi, Costică Olariu și Vasile Sin, va avea liniște la echipă în această săptămână, dar s-a înșelat. Majoritatea jucătorilor „textiliști” refuză să se antreneze sub comanda celor trei tehnicieni, transmițându-i clar lui Dorin Micșca, administratorul special al „Bătrânei Doamne”, că doar salariul pe luna decembrie îi poate aduce din nou în „iarbă”.

Marțian l-a întors din drum pe Gherman și „secunzii” săi

Dacă după meciul de la Reșița, dar chiar și la orele dimineții zilei de luni, antrenorul „Bătrânei Doamne” spunea că nu mai revine la Arad, după-amiază, lucrurile s-au schimbat. Stelian Gherman s-a întâlnit față în față cu Adrian Marțian, care l-a convins să mai lase de la el câteva zile și să se ocupe în continuare de pregătirea echipei „textiliste”.

„Domnul Marțian a promis că va rezolva toate problemele urgente de la club până vineri, înainte de meciul de la Oradea. Am decis să-l cred pentru ultima oară, iar secunzii mei au făcut la fel. Costică Olariu și Vasile Sin revin și ei la program, însă rămâne de văzut dacă jucătorii vor accepta să se antreneze, dacă ei mai au încredere în domnul Marțian. Am discutat la telefon cu căpitanul George Neagu, mi-a spus că urmează să decidă la fața locului dacă se antrenează sau nu”, ne declarat, ieri, Gherman în jurul orei 17.

Barbu și Micșa, în offside

În timp ce o formație extrem de tânără a UTA-ei pierdea cu 4-0 la Reșița, fotbaliștii care au refuzat deplasarea în Valea Domanului s-au prezentat la stadionul „Francisc Neuman” pentru un… antrenament. Bineînțeles, au găsit vestiarele pustii, iar mai departe au acționat ca la carte, au întocmit o adresă în care specificau faptul că nu au beneficiat de antrenori și asistență medicală la ședința de pregătire de vineri, adresă ce a ajuns la club prin Fan Courier.

Profitând de faptul că antrenorii și Barbu și Micșa nu au afișat în vestiar lotul pentru confruntarea de la Reșița și nici programul echipei, utiștii au fost cu o secundă mai deștepți și au lăsat conducerea în offside. Dacă se va ajunge la judecată, va fi cuvântul a 15 jucători împotriva „oficialilor” și, eventual, a tehnicienilor, iar dreptatea ar trebui să fie de partea majorității.

Măsurile împotriva greviștilor, blocate de administratorul judiciar?

prostDorin Micșa și mai ales Cătălin Barbu încearcă să dreagă cumva busuiocul. Cei doi fac eforturi să-i suspende și amendeze pe cei care boicotează antrenamentele echipei, însă șansele de reușită sunt destul de mici. Se știe prea bine că FC UTA SA este în insolvență și orice decizie de acest gen trebuie confirmată de administratorul judiciar, Dinu, Urse și Asociații. Cum firma de avocatură nu e oarbă și vede că totul se duce de râpă, iar clubul în loc să-și mai achite din datorii pentru a pregăti momentul adevărului – planul de reorganizare, se îngroapă din ce în ce mai mult în ele, e greu de crezut că va aproba sancțiunile la adresa fotbaliștilor. Oricum, fără banii lui Marțian, sau mai bine spus cei pe care îi tot cere împrumut dintr-o parte sau alta, lui Barbu, Micșa și, după declarațiile tăioase la adresa fotbaliștilor străini din lot, și al lui Gherman, nu valorează mai nimic pentru „textiliști”. Bineînțeles, în afara dizidenților Horvat, Oltean, Ardelean, Lazea, Popescu și Gornic, care – probabil – vor fi titulari în bloc și la Oradea în cazul în care „greii” rămân pe poziții.

Antrenament cu Ionuț Popa

Cum stafful tehnic „textilist” a întârziat la ședința de pregătire de luni seara și, oricum, nu ar fi ascultat de indicațiile sale atâta timp cât sunt neplătiți de Marțian, cei 15 fotbaliști nemulțumiți s-au mutat la Arena „Ionuț Popa”. Neagu et. comp au făcut un antrenament destul de tare pe sinteticul din Aradul Nou, după cum ne-a mărturisit chiar gazda lor. „Au venit la mine, au închiriat terenul și m-au întrebat dacă fac bine ce fac. Le-am mai dat un sfat, două, dar nu am stat lângă ei tot timpul. S-au împărțit în grupuri de 3 sau 4, din câte am văzut s-au implicat serios. Au recunoscut că nu au mai făcut un antrenament ca lumea de mult timp, e păcat că se întâmplă asta la un club cu renumele UTA-ei”, a mărturisit „Mister”.

În schimb, utiștii nu s-au dezbrăcat marți dimineața, deși au dat pe la stadion și au văzut că în loc de restanțele salariale pe luna decembrie primesc doar amenințări.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 15 Apr. 2014, 17:03 Seria 2
Pe aceeași temă