Severinenii, la un pas să-și piardă principalul

28 Dec. 2008, 18:50 Seria 2
Severinenii, la un pas să-și piardă principalul

Deși sperau să aibă continuitate pe banca tehnică, oficialii clubului de la malul Dunării s-au resemnat cu gândul că antrenorul care a dus echipa pe locul doi la jumătatea campionatului îl va urma pe Ioan Andone ca secund la Al Nasr Riyadh, în Arabia Saudită.

 

Doar o decizie de ultim moment, legată unele neînțelegeri privind datele contractuale cu echipa arabă, l-ar mai putea păstra pe Iulian Mihăescu la FC Drobeta. În prezent, Andone se află în Dubai, pentru a negocia cu șeicii salariu restului staff-ului tehnic, din care ar urma să facă parte și Mihăescu.

 

Oficialii clubului severinean au anunțat că nu se vor opune despărțirii și așteptă decizia finală antrenorului cu care au semnat în vară.

 

„Deși se află sub contract cu FC Drobeta, conducerea clubului l-a înțeles pe Mihăescu și nu ne vom opune rezilierii colaborării. E o șansă pentru el și nu poți refuza o ofertă financiară din lumea țărilor arabe, unde se plătește foarte bine. Deocamdată nu avem nicio soluție pentru completarea băncii tehnice și să așteptăm anunțul oficial a lui Mihăescu”, a declarat președintele executiv Vasile Mănescu.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

28 Dec. 2008, 18:50 Seria 2
Pe aceeași temă