Alarmă la Baia Mare. Echipa maramureșeană riscă să nu fie
programată sâmbătă cu Dacia Mioveni, ceea ce ar însemna automat
retrogradarea, deoarece în tur băimărenii au pierdut la „masa
verde” și meciul cu Jiul.
Liniștea din vestiarul maramureșenilor a fost stricată de un membru
al Consiliului de Administrație al clubului, Zoltan Attila Ilieș,
în același timp și președinte la FC Viorel Mateianu. Acesta a
solicitat prin intermediul FRF să primească suma de 20.000 de euro,
câștigată pe 1 octombrie 2009 la finalul unui litigiu cu FC Baia
Mare, soluționat de Consiliul National de Solutionare a Litigiilor.
Banii reprezintă 50% din suma de transfer la CFR Cluj a lui Paul
Batin, atacant deținut în coproprietate de cele două cluburi.
„Trebuie să dăm acești bani până vineri la ora 12:00.
Dacă nu o vom face, vom fi excluși din campionat. Mâine sau
poimâine voi discuta cu domnul Ilieș și sper să ajungem la un
consens. Nu este normal ca un băimărean să vreau răul acestui club.
Putem vorbi și de un mic șantaj din partea dânsului, dar el știe că
ar fi primit banii oricum”, a recunoscut Dan Hotico,
președintele divizionarei secunde.
Mai mult, Hotico este convins că în spatele acțiunii lui Ilieș stă
Dacia Mioveni, adversara de sâmbătă a lui FC Baia Mare, grupare
angrenată în bătălia pentru promovare. „Nu cred că e o
întâmplare depunerea acestui memoriu chiar înaintea meciului de
sâmbătă, având în vedere că Dacia este cazată chiar la hotelul
domnului Ilieș. E cusută cu ață albă treaba asta. De ce nu a depus
acest memoriu acum vreo câteva etape?”, s-a întrebat,
retoric, Hotico.
„Toate aceste șicane ne
ambiționează. Vom juca la victorie, fiindcă îmi este indiferent
cine va promova”
Dan Hotico, președinte Baia Mare
2
meciuri a pierdut FC Baia Mare în acest sezon la
„masa verde”, în tur, cu Jiul, și în retur, cu „U” Cluj
Articol scris de Daniel
LUP și Alin BOȚIOC