Cel mai bine cotat antrenor al Aradului a asistat impasibil până joi dimineață la circul din Calea Aurel Vlaicu. Vizita unui prieten cu afaceri importante în Spania, l-a determinat pe Ionuț Popa să le lanseze o provocare interesantă lui Adrian Mațian și Giovanni Catanzariti.
„Vreau să le transmit public șefilor UTA-ei următorul lucru. Sunt dispus să vin la UTA, să antrenez pe gratis până în vară, nu să iau 2500 de euro ca Trică sau 1000 ca Falub, o să și salvez echipa de la retrogradare, dar, la vară, am pretenția ca toată lumea să plece fără pretenții. Lângă mine stă viitorul patron al clubului, o să salvăm UTA, dar cu condiția ca această provocare lansată de mine să fie luată în calcul”, ne-a declarat „Mister”, care în momentul convorbirii telefonice îi avea alături și pe foștii colaboratori pe banca „Bătrânei Doamne”, Roland Nagy și Dan Stupar.
Condiționat sau nu, nu este exclus ca Popa să pună pe roate un plan de salvare a grupării emblemă a orașului, care în mâna lui Catanzariti și Marțian a trecut și trece prin moment ridicole.
Sursa: Sport Arad