Revenit din Republica Moldova, juniorul Dan Pânzaru are șanse mari să reintre în între buturi în intermediara cu FC Târgoviște, după ce veteranul Dorin Hîrsu a încasat cinci goluri la Lupeni.
Â
Rămas la mijlocul lunii martie fără viză de ședere în România, portarul de 19 ani nu se aștepta să-și găsească echipa ieșită din lupta pentru promovare după cele șase etape în care a absentat.
Â
„Nu știu ce s-a întâmplat, pentru că n-am fost aici, dar știu că mi-am dorit mult promovarea în momentul în care am semnat cu FC Drobeta. Acum, tot ce-mi doresc e să apăr în cât mai multe etape”, a spus Pânzaru, care a debutat la FC Drobeta în minutul 46 al partidei, de la Vânju Mare, cu „U” Cluj (1-1), din runda inaugurală a returului, când l-a înlocuit la pauză pe Dorin Hîrsu, după care a fost integralist la FC Internațional Curtea de Argeș (0-0) și cu CF Liberty Salonta (3-1), rezultate în urma cărora echipa severineană era în cărțile promovării.
Â
După plecarea basarabeanului, care a fost învins o singură dată, FC Drobeta a încasat 11 goluri, în disputele cu ACU Arad (0-2), CSM Rm. Vâlcea (0-1), Dacia Mioveni (0-2), FCM Tg. Mureș (2-1) și Minerul Lupeni (2-5), păstrându-și poarta imaculată doar cu Unirea Alba Iulia (0-0) și CFR Timișoara (4-0).
Â
„Sper ca cel mai în formă portar să fie titular. Dacă va fi Hîrsu sau Barbu, nu-i supărare, dar dacă sunt eu, atunci vreau să apăr. În perioada lui Neagoe, am jucat în primele trei etape ale returului, dar apoi a trebuit să părăsesc România. Nu mă așteptam ca formalitățile pentru obținerea avizului de muncă să dureze atât de mult, dar aceasta a fost situația. Dacă antrenorul va considera, sper să joc chiar de miercuri, cu FC Târgoviște, dar îmi doresc să apăr și sâmbătă cu Arieșul Turda, fosta mea echipă din România”, a completat Pânzaru, adus în iarnă la FC Drobeta, aflată pe atunci pe locul secund.
Â
Basarabeanul a trăit pe viu evenimentele de la Chișinău, însă nu s-a îngrijorat pentru siguranța sa. „A fost o perioadă dificilă pentru mine, dar nu mi-am făcut griji, fiindcă n-am ieșit pe străzi în timpul Revoluției. Sper să nu mai fie probleme”, a mărturisit fostul portar al naționalei Under 19 a Republicii Moldova.
Â
articol scris de Mircea OGLINDOIU
Â