Oprescu: „Meritam, după aspectul jocului, un loc mai bun”

Marius ANGHEL 11 Dec. 2013, 15:24 Seria 2
Oprescu:**

FC Olt Slatina a încheiat stagiunea de toamnă imediat sub linia play-off-ului, la două puncte de ocupanta locului șase. Gruparea pregătită de Dan Oprescu luptă pentru un loc în primele șase, iar misiunea nu va fi deloc ușoară. Slătinenii au înregistrat patru victorii, șase remize și patru înfrângeri în această primă parte a stagiunii.

FC Olt Slatina a debutat, în actualul sezon, ce aduce un sistem nou, cu turnee play-off, play-out, cu o remiză albă, pe teren propriu, cu CSM Râmnicu Vâlcea. A urmat victoria din deplasare cu CS Mioveni, scor 1-0, după care două eșecuri în confruntările cu Gloria Bistrița și FC Universitatea Craiova. Gruparea pregătită de Dan Oprescu s-a impus cu Metalul Reșița, scor 2-1, victorie legată cu o remiză în deplasarea de la Târgu Mureș. FC Olt Slatina a remizat, 0-0, cu Olimpia Satu Mare, după care a pierdut meciul de pe „Oblemenco”, scor 1-2, deși s-a aflat la conducere pe tabelă. Au urmat victoriile cu Minerul Motru și UTA Arad, legate cu o remiză pe terenul celor de la FC Bihor. Din retur s-au mai disputat trei meciuri. În deplasarea de la Vâlcea, slătinenii s-au înclinat cu 0-1, cu CS Mioveni au remizat, 1-1, încheind anul cu o remiză albă pe terenul Gloriei Bistrița, echipă ce nu cedase niciun punct pe teren propriu. Cu 18 puncte acumulate, FC Olt Slatina se află sub linia play-off-ului, la două puncte de echipa de pe locul șase. Divizionara secundă slătineană a înregistrat cea mai clară victorie, după scorul reflectat pe tabelă, cu Minerul Motru, 3-0, în timp ce cea mai severă înfrângere a fost cu FC Universitatea Craiova, scor 0-2. După încheierea sezonului regulat, primele șase echipe intră în lupta pentru promovare, în timp ce ultimele șase se vor bate pentru evitarea retrogradării. Se va pleca la drum cu punctajul realizat în meciurile directe. Antrenorul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu, a vorbit despre evoluția echipei în această primă parte a sezonului.

– Ați încheiat stagiunea de toamnă la două puncte de play-off, sunteți mulțumit de parcursul echipei?
– Jocul a fost bun, în creștere de la etapă la etapă. Din punctul meu de vedere un singur joc a fost mai slab și ne-a întrerupt parcursul ascendent al calității jocului, cel de la Vâlcea. Am mai fost nemulțumit de repriza a doua a meciului de la CS U. Craiova, dar acolo există explicații, una dintre ele ar fi că era al treilea meci în mai puțin de o săptămână și probabil că se acumulase foarte tare și oboseala, mai ales că la meciul anterior, la Târgu Mureș, jucasem noi 70 de minute în zece oameni.

– Locul ocupat reflectă evoluția echipei sau considerați că, după aspectul jocului, meritați o poziție mai bună în clasament?
– După aspectul jocului meritam o poziție mai bună, dar așa cum am mai spus-o, cu alte ocazii, într-un campionat așa de echilibrat, cum este acesta, diferența mare o face arbitrajul. Ori, la acest capitol, trebuie să spun că noi am fost clar dezavantajați în câteva meciuri. Aș reaminti jocurile cu Satu Mare și Mioveni, de acasă, în care, pe nedrept, am pierdut patru puncte pe mâna arbitrajului. Cu siguranță mai sunt și alte meciuri. Cu aceste patru puncte, echipa era pe locul patru. În fotbal, se tot vorbește despre un echilibru al greșelilor de arbitraj. Nu este adevărat. Toate punctele pe care le-am făcut, le-am făcut cu sacrificii. Nimeni nu poate spune că echipa noastră a câștigat vreun punct cu ajutorul unei greșeli de arbitraj în favoarea noastră.

– În vară ați reușit să aduceți câțiva jucători buni pentru nivelul Ligii a II-a, au avut randamentul așteptat?
– Marea majoritate a confirmat și sunt jucători care, pe lângă alții, au dus greul acestei echipe.

– Ați avut toate posturile acoperite sau a fost nevoie să improvizați în anumite meciuri?
– În vară aș mai fi dorit trei, patru jucători pe anumite posturi, dar totul se raportează la posibilitățile echipei. Pe lângă acest aspect, am avut ghinionul unor accidentări, unele dintre ele foarte serioase. Pavel s-a accidentat în etapa a doua la genunchi, Marius Ion și-a rupt piciorul, fără să fi apucat să joace, Drăghici a făcut ruptură musculară, Ghiță ruptură de menisc, N Kongue, accidentat și el. Pe lângă, suspendările care au apărut, dar și greșelile noastre, pentru că trebuie să recunoaștem că și noi am făcut greșeli, plus erorile de arbitraj despre care am vorbit, au făcut să fim pe locul șapte și nu mai sus. Dar, îmbucurător este jocul, care a fost destul de bun de la meci la meci.

– Ați promovat câțiva jucători la Divizia B, veți continua să acordați șansa tinerilor, într-un campionat imprevizibil, cu turnee play-off, play-out?
– Da. Am dat șansa unor jucători să facă pasul la Liga a II-a și cu siguranță vom face, în continuare, acest lucru. Așa cum am mai spus-o, vrem să intrăm în play-off, iar motivul principal tocmai acesta ar fi, pentru a promova jucătorii tineri, pe care-i avem în propria pepinieră. Ar avea șansa unor meciuri la Liga a II-a, fără presiunea retrogradării, fapt ce ar duce mai repede la progresul așteptat, și a-i pregăti pentru campionatul care vine. La Centrul de Copii și Juniori se lucrează intens în acest sens. O parte dintre juniorii A se antrenează deja cu echipa mare. Ceilalți, prin rotație, am încercat să-i aducem la antrenamentele lotului mare, pentru a fi familiarizați atunci când va fi să facă pasul, să se integreze foarte repede. Dacă echipa va intra în play-off, o parte dintre juniori va apuca să joace. Mai multe despre Centrul de Copii și Juniori pot spune oamenii care lucrează acolo, împreună cu Cristi Șcheau (președintele echipei FC Olt Slatina), care fac o treabă foarte bună.

– Vor apărea modificări la nivelul lotului de jucători, în această iarnă?
– Modificări pot apărea în fiecare moment, cu atât mai mult în pauza competițională. Unii vor pleca, alții vor veni.

– Ce așteptări aveți în meciurile care au mai rămas de disputat din retur?
– Să facem cât mai multe puncte posibile, care să ne permită să fim clasați în primele șase echipe.

– Comparativ cu anul trecut, vi se pare mai puternic campionatul în acest sezon?
– Da, este probabil cel mai puternic din ultimii ani.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 11 Dec. 2013, 15:24 Seria 2
Pe aceeași temă