„Minerii” în ședință cu primarul

Loredana JUGLEA 16 Mar. 2009, 16:22 Seria 2
„Minerii

Primarul Cornel Resmeriță, președintele onorific al echipei Minerul Lupeni s-a arătat dezamăgit de faptul că echipa lupeneană a adunat după trei etape disputate din retur doar trei puncte. Astfel edilul și-a exprimat oful într-o ședință ce a avut loc la o zi după meciul de la Arad. „Am avut duminică o ședință cu primarul și  era supărat. A stat de vorbă cu noi și se vedea că este dezamăgit. E normal pentru că aveam și noi un obiectiv de a aduce puncte din meciurile astea. În partida cu UTA pe care am pierdut-o adversarii noștri ne-au surprins în prima repriză, dar noi ne-am revenit în cea de-a doua, dar din păcate nu am reușit să marcăm decât o singură dată. Punctul nostru forte rămâne pregătirea fizică. Stăm bine la capitolul viteză. Jucătorii mei au făcut o greșeală în meciul cu UTA pentru că au privit jocul prea ușor. M-a surprins Isfan care s-a descurcat bine și Dumitra care până acum a avut evoluții constante în cele trei meciuri”,a spus consilierul tehnic Petre Gigiu. După disputarea a trei etape Minerul Lupeni a înregistrat o victorie pe teren propriu și două înfrângeri în deplasare.

 

Loredana JUGLEA 16 Mar. 2009, 16:22 Seria 2
Pe aceeași temă