Mihai Stere: „Ne batem la promovare cu noi înșine”

22 Jan. 2010, 16:00 Seria 2
Mihai Stere:**

Căpitanul celor de la FCM Târgu Mureș este sigur că nu vor
repeta greșelile din sezonul trecut și că la vară vor sărbători
promovarea în Liga I.

Mihai, cum merge pregătirea?
A trecut aproape o săptămână de cantonament, o perioadă de
acumulare în care 90% dintre exerciții au fost fără minge. Este
greu, dar nu ne plângem, asta ne este meseria. Așteptăm amicalul de
mâine cu Voința Sibiu.

Ați terminat turul pe primul loc. O să fie presiune pe voi
în retur?

Majoritatea dintre noi suntem jucători cu experiență mare și nu
cred că se poate vorbi despre acest lucru. Presiune o să fie pe
celelalte echipe care sunt în spatele nostru pentru că ei trebuie
să ne depășească în clasament.

Cu cine o să vă bateți pentru promovare?
Eu cele mai periculoase echipe le văd pe UTA Arad și
Universitatea Cluj. Dar să îți mai spun ceva, dacă o să jucăm la
fel ca în tur nu cred că ne va scăpa promovarea. Principalul
adversar la promovare suntem chiar noi.

Ați făcut doar trei transferuri, nu e puțin pentru o echipă
ce își dorește să promoveze în Liga I?

Noi ne-am întărit acolo unde am avut cea mai mare nevoie și
bineînțeles în limita bugetului clubului nostru. Cred că mai avem
nevoie de un mijlocaș și atunci cred că suntem gata de
retur.

Și anul trecut ați fost aproape de promovare, dar nu ați
reușit acest lucru. Nu vă este teamă că o să pațiți la
fel?

Anul trecut a fost altceva, toată treaba a fost făcută în grabă
și în plus am avut și ghinion. Am pierdut un meci acasă cu Liberty
și atunci s-a rupt echilibrul, acolo am pierdut
promovarea.

Puteți rezista în Liga I dacă o să
promovați?

Suntem un lot cu experiență, iar dacă vom promova și se va
menține un schelet de 6-7 jucători din actuala echipă și o să mai
aducă alți cinci jucători valoroși cred că ne putem menține pe
prima scenă chiar dacă nu suntem un club cu mare putere
financiară.

200
de meciuri a evoluat Mihai Stere în Liga I

Articol scris de George
STAN

22 Jan. 2010, 16:00 Seria 2
Pe aceeași temă