Antrenorul echipei FC Caransebeș 1913, Giovanni Pissano, a susținut joi, 3 septembrie, obișnuita conferință de presă săptămânală, în care a vorbit despre partida pe care formația sa o va susține sâmbătă, 5 septembrie, în etapa a II-a a Seriei a II-a a Ligii a II-a. Referindu-se la întâlnirea din deplasare cu FC Brașov, tehnicianul italian al gugulanilor a spus că se așteaptă la un meci foarte greu.
„În primul rând, cu Baia Mare, adversarii noștri de sâmbătă nu au jucat tocmai bine, în ciuda faptului că sunt o echipă «grea». Astăzi vom avea o ședință tehnică cu jucătorii, în care vom discuta despre adversarii de la Brașov, chiar dacă nu sunt un antrenor care valorifică foarte mult tacticizarea meciurilor, în sensul studierii adversarilor la maximum, dar mergem acolo ca să îi învingem cu toate armele pe care le avem la dispoziție. Știm că în meciurile cu astfel de echipe, în deplasare, dacă te închizi, riști să primești gol și după aceea să nu mai poți recupera handicapul. Tocmai de aceea, înainte de a încasa lovituri sperăm să le dăm noi primii, sau cel puțin să dăm mai multe decât adversarii, mai ales că uneori o fază fixă poate decide meciul. Una peste alta, cred că le știm și punctele slabe, și punctele forte”, a spus Giovanni Pissano.
Referitor la revenirea la echipă a fundașului central Costinel Gugu care a absentat în ultimele două săptămâni, fiind în probe la o echipă de Liga secundă din Franța, el fiind așteptat la Caransebeș luni, 31 august, Pissano a declarat că, din câte se pare, Gugu a semnat cu formația din Hexagon, urmând să vină la stadion zilele acestea, pentru a-și lua rămas-bun de la colegi.
„În locul lui, sperăm să aducem un jucător senegalez cu pașaport italian, al cărui nume, din păcate, nu pot să-l fac încă public, dar sperăm să ajungem la o înțelegere cu el. Este un fundaș central cu un fizic impunător, are 1,93 metri, și ar dori să ne ajute în acest sezon. De asemenea, sâmbătă mai așteptăm un tânăr tunisian născut în 1996, de care avem nevoie, mai ales că este mijlocaș central și poate juca și pe stânga și pe dreapta”, a adăugat Pissano.
Antrenorul gugulanilor a mai spus că, având un campionat lung și intens, cu multe etape intermediare, e nevoie de un lot numeros, dar nu mai mare de 25 de jucători, pentru a putea lucra cu toți. „Le voi da tuturor șansa să joace, să-și arate valoarea, și ceea ce mi-a plăcut sâmbătă, în meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, a fost că, pe lângă cei 11 titulari, au intrat foarte determinați în joc Săulescu, Telecican și Bogdanovici, care erau rezerve. Pentru mine rezervele sunt extrem de importante în orice meci și urmăresc cu atenție evoluția lor la antrenamente”, a mai declarat Giovanni Pissano.
Articol și foto de Adrian CRÂNGANU