Chiar dacă echipa nu joacă fotbalul pe care și l-ar dori,
președintele ACS MU Poli Iași, Ionuț Negoiță, este mulțumit de
faptul că gruparea din Copou se află în grafic în ceea ce privește
realizarea obiectivului. Finanțatorul grupării ieșene crede că
echipa se află pe drumul cel bun și îi avertizează pe jucătorii
care nu dau randament că în iarnă vor părăsi Copoul.
„Echipa este într-o situație favorabilă și optimistă în
acest moment, suntem la trei puncte de locul secund, iar din iarnă
lotul va fi reformat substanțial. Sunt jucători de care ne vom
despărți, iar acolo unde este nevoie de valoare, vom investi pentru
a aduce jucători de valoare”, a declarat Ionuț
Negoiță la finalul ședinței de analiză la care a participat.
„Nu am luat nicio decizie astăzi, am discutat doar
chestiuni de organizare și reorganizare. Avem mult de lucru la
club, sunt multe de pus la punct, este nevoie de un management bun,
dar le vom rezolva pe toate în timp”, a punctat
Negoiță.
Sichitiu
trebuie să arate ce știe și ce poate
Președintele ACS MU a subliniat că în ședința de astăzi nu s-a luat
nicio decizie în privința lui Grigore Sichitiu, care va rămâne în
funcție.
„Nu știu de unde au apărut zvonurile că domnul Sichitiu
va fi demis. Dânsul va rămâne președintele clubului, el are o
perioadă în care trebuie să arate ce știe și ce poate. În ceea ce
privește conducerea, personal vreau să-l cooptez în echipa noastră
și pe Cristi Bobar, de la Reșița, dar ușa este deschisă și pentru
alți oameni care pot ajuta clubul”. Întrebat dacă în
iarnă este posibil să aibă loc o reformare a executivului, Negoiță
a răspuns că „dacă vom constata că o anumită persoană
din club nu merge în aceeași direcție cu noi, normal că vom lua
măsuri”.
Negoiță a mai spus că Mircea Lucescu va veni cât de curând în
Copou, tehnicianul lui Șahtior fiind un apropiat al oficialilor
ieșeni.
Articol scris de Narcis
Pohoață