Liderul reintră în luptă: „Toți au jucat pentru noi. Sper să avem o echipă mai bună decât a fost în tur”

Marius ANGHEL 15 Mar. 2013, 12:41 Seria 2
Liderul reintră în luptă:**

În urmă cu o săptămână, Liga a II-a a fotbalului a pornit cu partidele rundei a XVI-a,dar trei echipe printre care și Corona Brașov nu a avut adversar. Cu toate că echipa brașoveană a stat, alte echipe au evoluat pentru ea prin aceea că au învins echipe cu care se afla în luptă directă pentru promovare.

Mureșenii au pierdut acasă cu Damila Măciuca, iar formația timișană a pierdut la Arad în fața echipei UTA. Corona atacă returul începând de duminică, când va primi vizita formației băimărene aflată în subsolul clasamentului, cu atât mai periculoasă pentru că forțează revenirea în zona mai caldă a clasamentului. La conferința de presă de la sala de protocol a Patinoarului Olimpic, prima din această primăvară, au fost prezenți Andras Szakal, președintele secției de fotbal, Daniel Bona, antrenorul principal al echipei, noul căpitan, Ion Coman, și noii jucători transferați în inter-sezon care și-au prezentat obiectivul echipei cât și gândurile pentru retur.

Szakal: „Obiectiv neschimbat, ocuparea unul din locurile 1-8”

„Campionatul a început și deși noi am stat în prima etapă, toți au jucat pentru noi”, și-a început discursul președintele secției de fotbal Andras Szakal. „Duminică începem și noi cu formația din Baia Mare. Ca și obiectiv nu s-a schimbat nimic, locurile 1-8. Suntem în procedură de întocmire a dosarului de licențiere fiind pe primul loc iar săptămâna viitoare vom depune dosarul. Sper ca echipa să acumuleze punctele și să-și realizeze obiectivul stabilit. Referitor la lotul echipei sunt necesare unele precizări. Sunt câțiva jucători pe care i-am adus și sper că va suplini plecările suferite în perioada de iarnă prin golul lăsat de cei care au plecat, Stere, Postolache și Mădulărea. Au venit Răzvan Dâlbea de la Tg. Mureș, Remus Dănălache de la Mioveni, Alexandru Þuțu de la FC Brașov, Bogdan Andrași, juniori venit de la Ghimbav. Acestea sunt ultimele achiziții și sper să avem o echipă mai bună decât a fost în turul campionatului.”

Bina: „Un retur deosebit de greu, dar ne-am pregătit foarte bine”

Antrenorul Daniel Bona, care a preluat echipa încă din campionatul ligii a V-a și a dus-o până pe primul loc în liga a II-a, s-a declarat mulțumit de pregătiri, dar consideră returul deosebit de greu pentru că echipele privesc cu alți ochi formația brașoveană: „Pentru noi urmează un retur greu, un retur infernal. La prima vedere rezultatele primei etape au fost pro Corona, dar suntem îngrijorați de anumite lucruri. Mureșenii nu cred că mai vor să forțeze promovarea dar au apărut allti doi contracandidați ce trebuiesc luați în calcul după jocul prestat, Damila Măciuca și UTA Arad, ultima a adus și prima înfrângere Timișoarei. UTA are un program bun și dacă va câștiga la Mioveni, sâmbătă, va veni cu siguranță la Brașov după puncte. Noi ne-am pregătit bine în această iarnă, am făcut achizițiile dorite. Sper ca acești jucători să ne ajute și să confirme în acest retur de campionat. Aștept cu încredere meciul cu Maramureșul pe care-l vom trata cu toată seriozitatea, o echipă ce se află în coada clasamentului. Nu ne interesează problemele pe care le au la club, dar care se pare că le-au rezolvat. Nu va fi ușor pentru că avem o serie de indisponibilități dar nu ne punem problema să nu câștigăm”.

Noul căpitan, Ion Coman, este sigur de realizarea obiectivului

Din acest retur, noul căpitan al echipei este Ion Coman, goalgeterul formației care este convins că echipa poate să-și realizeze obiectivul propus: „Începem campionatul după o prea lung pauză. Va fi greu datorită faptului că avem o serie de jucători suspendați și accidentați, dar noi va trebui
să-l câștigăm neapărat. Va fi greu pentru că s-au apropiat de noi Damila și UTA, pentru asta trebuie să ne pregătim bine pentru a da totul pentru a câștiga pentru a ne menține acolo în fruntea clasamentului”
.

Nou transferatul Răzvan Dâlbea consideră că primele trei puncte vor trebui obținute. „La jumătatea unui campionat foarte disputat în care multe echipe și-au propus promovarea, din fericire pentru noi suntem în frunte și va trebui să rămânem acolo pentru că avem o distantă confortabilă. Ar fi incorect să nu urmărim și pe celelalte contracandidate. Din start va trebui să luăm toate cele trei puncte și le vom lua”.

Trei suspendați, doi accidentați

În prima rundă nu vor putea fi folosiți trei jucători importanți ai echipei, Florin Stângă, Damian și Fizeșan care sunt suspendati pentru cumul de avertismente. Alți doi jucători, Vlad Munteanu și Avram sunt accidentați dar se speră ca până la ora meciului să poată fi recuperați. Daniel Bona și Nicolae Văduva ar putea prezenta formatia probabilă: Marc – Martac, Ștefan, Forika, Marcăș- Leonte, Horia Popa, Manea, Sorin Marin-Ion Coman, Marinescu.

Sursa: Bună Ziua Brașov

Marius ANGHEL 15 Mar. 2013, 12:41 Seria 2
Pe aceeași temă