Iulian Popa: „Sunt mândru că joc la Sibiu”

Marius ANGHEL 31 May. 2011, 14:16 Seria 2
Iulian Popa:**

Atacantul Voinței Sibiu, Iulian Popa a avut desemnat cel mai bun
jucător al Seriei B2 în sondajul efectuat de Rețeaua Radio Oltenia
Regional (studiourile din Craiova, Cluj, Tg. Mureș și Timișoara),
adunând 9 nominalizări.

Golgeterul Voinței, cu 7 reușite în acest sezon, „Popică” va primi
premiul pe 10 iunie, la salina din Turda. „Dedic
premiul în primul rând antrenorului Alex Pelici, colegilor și
băieților din galerie. Sunt mândru că joc la Voința și prin premiul
acesta pot să întorc favorul care mi l-a făcut Sibiul iarna
trecută, când a fost un moment greu în cariera mea. Sunt trist că
am ratat promovarea, e a treia echipă cu care nu reușesc să ajung
în Liga I, după Forex și Vâlcea. Acum, devin jucător liber de
contract, nu știu dacă voi rămâne la Sibiu”
a spus
atacantul.

Iulică Popa spune că Voința va juca la același nivel și în ultima
etapă, acasă, cu ACU Arad, echipă care are nevoie de victorie
pentru a se salva. „Sibiul are onoare și nu face
jocurile nimănui. Este ultimul meci din acest sezon și așteptăm să
vină mulți fani să ne susțină”
.

Articol scris de Adi
Georgescu

Marius ANGHEL 31 May. 2011, 14:16 Seria 2
Pe aceeași temă