Domn’ director Iulian Popa! Fostul fotbalist la FC Brașov, Rapid sau Sibiu a ajuns și conducător la clubul din orașul natal. ”Vreau să aduc un suflu nou și să ofer condiții sportivilor”, spune fostul mijlocaș, care trăiește o adevărată dramă din cauza unei accidentări din perioada în care juca la Oțelul

Adi MARICA 04 May. 2023, 10:21 Liga 4

Iulian Popa (38 de ani), fost fotbalist la FC Brașov, Rapid, Oțelul, Voința Sibiu și FC Hermannstadt, este directorul CS Chimia Orașul Victoria, club finanțat de Primăria și Consiliul Local Victoria.

Iulian Popa este originar chiar din Victoria, iar la finalul anului trecut a câștigat, prin concurs, postul de director al clubului. A renunțat la cariera de fotbalist în urmă cu patru ani, pe când era la FC Hermannstadt, pe când avea 34 de ani, iar ultima dată a activat ca antrenor la FC Avrig, în Liga 4 Sibiu.

”Când mă uit în spate sunt mândru că am jucat la echipe importante din fotbalul românesc, FC Brașov, Rapid, Oțelul, Voința Sibiu și FC Hermannstadt”, spune fostul mijlocaș, care înainte de echipele amintite a mai jucat și pentru, Romradiatoare Brașov, Forex Brașov și CSM Râmnicu Vâlcea.

Iulian Popa, director la Chimia Orașul Victoria: ”Îmi plac schimbările și provocările”

La patru ani de la retragere, Iulian Popa a devenit domn’ director, la un club care are cinci secții: fotbal, șah, handbal, orientare turistică și karate. Recunoaște că este o schimbare radicală în viața sa.

”Este ceva nou pentru mine, sunt lucruri pe care le învăț din mers, dar am găsit înțelegere din partea tuturor. Este o ipostază nouă, dar mie îmi plac schimbările, îmi plac provocările și sper să mă acomodez cât mai repede. Am obținut postul prin concurs. Îmi doresc mult să ajut clubul să crească din punct de vedere sportiv, dar și la nivelul infrastructurii. Avem cinci secții sportive, iar la karate și orientare turistică avem sportivi cu rezultate pe plan național, dar și internațional.

Am rebranduit clubul, avem o siglă nouă, un birou pe care îl împart eu și contabila, vestiarul gazdelor la stadion a fost refăcut, la fel și cel al arbitrilor. Încercăm acum să renovăm și vestiarul oaspeților. Am achiziționat porți mobile, mașini de tuns iarba și de trasat terenul. La baza sportivă avem o clădire administrativă, stadionul, o sală de sport, un teren sintetic 40 / 20 m, dar și un teren de antrenament. Vrem să mai facem un teren de tenis de câmp, unul de tenis cu piciorul, iar pista stadionului vrem să o modernizăm să o facem cu tartan. Sub tribună avem în plan o sală de fitness și jacuzzi. Vrem să atragem astfel locuitorii din Victoria pentru sportul de masă. Toți oamenii au acces liber în baza sportivă, porțile sunt deschise”, spune Iulian Popa.

De la ”Kosovo” la fair-play: ”Este o schimbare radicală, dar asumată. Am sacrificat performanța”

Fotbalul în Victoria are tradiție. Cel mai sus, Chimia a ajuns la nivelul Ligii a 3-a, iar în ultimii ani este o prezență constantă în Liga a 4-a Brașov. În ultimul deceniu, despre fotbalul din Victoria s-a vorbit ca despre un adevărat Kosovo, iar adversarii, dar și arbitrii așteptau cu groază meciurile.

Iulian Popa cunoaște bine situația și a trecut la fapte. ”E foarte important să schimbăm imaginea clubului nostru, pentru că în ultimii ani s-a vorbit foarte urât despre echipa de fotbal. Din păcate, fotbalul din Victoria a avut de suferit din cauza acestor probleme de disciplină, dar le-am stopat! Vreau să fac o echipă competitivă, iar fair-play-ul va fi pe primul loc. Am sacrificat performanța și am decis să ne axăm doar pe jucători tineri. Este o schimbare radicală, dar asumată. Am promovat deja la seniori trei juniori și eu spun că Victoria are un viitor fotbalistic. În doi ani de zile se vor vedea roadele și vor veni și rezultatele și mai scoatem doi – trei fotbaliști ca Iulian Popa. Cel mai important este că am reușit să aducem spectatorii la meciuri și, de la joc la joc, vin tot mai mulți. Cred că în 2-3 ani am putea să ajungem în Liga a 3-a, dar nu cred că financiar ne-am putea permite, astfel că mai bine fruntaș în orășelul tău decât codaș la un nivel mai sus”, a declarat Iulian Popa, care este și antrenor la echipa de seniori.

Iulian Popa și jucătorii echipei Chimia Victoria. Foto: Echipa de Fotbal a Orașului Victoria

Nu mai poate juca fotbal nici cu prietenii: ”Am coxartroză în urma unei fracturi la șold de care eu nici nu am știut, dar am jucat câțiva ani!”

Pe lângă toate acestea, de circa 6 luni, Iulian Popa are interzis, din partea medicilor, să mai joace fotbal chiar și la nivel de old-boys! A descoperit că o accidentare suferită la începutul anului 2015, pe când era la Oțelul Galați, îi crează acum probleme și trebuie să se opereze.

”Deja am pus câteva kilograme în plus, încerc să mă mențin, dar fără mișcare e greu. Din păcate, problemele de sănătate mă împiedică să fac mișcare. Un lucru este clar, în viitor trebuie să mă operez. Am coxartroză în urma unei fracturi la șold de care eu nici nu am știut, dar am jucat câțiva ani! Știu când mi s-a întâmplat, jucam la Oțelul, iar într-un cantonament în Antalya am jucat un amical cu Poli Timișoara, echipă antrenată atunci de Dan Alexa. Am suferit o accidentare gravă, știu că două zile nici nu m-am mișcat din pat! Peste trei săptămâni însă jucam meci oficial în campionat! Din ce am înțeles acum de la medici, din cauza acestei fracturi, în timp, capul femural s-a necrozat. Va fi nevoie de o operație pentru o proteză la șold. Acum nu mai pot juca fotbal nici măcar la nivel de old-boys. Asta este, nu am ce să fac, trebuie să mă obișnuiesc cu realitatea”, a povestit Iulian Popa.

Tinerii Victoriei, plecați în pribegie

Victoria este un orășel aflat la 640 metri altitudine, la 8 km sud de Ucea de Jos și DN 1, între Brașov si Sibiu. Este o ”localitate născută în preajma celui de-al doilea Război Mondial, mai mult din inițiativa guvernanților vremii, care doreau edificarea unei fabrici care să producă pulberi explozive, o fabrică ce urma să se întindă pe 900 de hectare, obținute prin expropriere, ceea ce s-a și realizat”, se precizează în prezentarea orașului pe pagina Primăriei Victoria.

La apogeu, orașul avea peste 11.000 de locuitori, acum sunt puțin peste 6000 de locuitori, conform datelor ultimul recensământ!

”Este un oraș micuț, mulți tineri sunt plecați în străinătate. Eu mă bucur că autoritățile locale au înțeles că sportul are un rol important în comunitate și ne oferă condiții pentru revigorarea sportului în Victoria. Bugetul este echilibrat, atât cât am cerut atât ni s-a dat. Vreau să aduc un suflu nou la club și să ofer condiții sportivilor, pentru că doar așa poți să ceri performanță”, povestește Iulian Popa despre orașul natal.

  • Chimia Orașul Victoria a încheiat sezonul regular pe ultimul loc (10) în Liga a 4-a Brașov, cu 7 puncte acumulate în 18 meciuri, la fel ca Prietenii Rupea. În play-out a înregistrat în primele trei etape o victorie, un egal și o înfrângere, iar cu 11 puncte se află pe penultima poziție, a 4-a.
Jucătorii Chimiei Victoria, bucurându-se după succesul din cel mai recent meci, 4-2 la Prietenii Rupea. Foto: Echipa de Fotbal a Orașului Victoria

”De când am ieșit din fenomen urmăresc mai puțin fotbalul din România. Am avut chiar o perioadă în care nu m-am uitat deloc! Acum mă mai uit la Rapid, la Hermannstadt, la Brașov, la Oțelul, echipe la care am jucat. Am fost la câteva meciuri ale Brașovului, asta pentru că acolo sunt prietenii mei, Alexa, Grigorie și Forika”
Iulian Popa, fost fotbalist, acum director al clubului Chimia Victoria și antrenor la echipei de fotbal

https://liga2.prosport.ro/seria-1/reportaj-copoul-a-respirat-fotbal-din-nou-dupa-foarte-multi-ani-strazi-blocate-cozi-de-masini-palcuri-de-suporteri-pe-bulevard-si-un-stadion-plin-cum-a-trait-iasiul-derby-ul-moldav-cu-otelul-s-19269205

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chirurgul-si-smurd-ul-antrenamentul-echipei-fc-brasov-oprit-de-un-elicopter-aflat-in-misiune-19269193

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-reportaj-la-muzeul-fotbalului-ridicat-de-cornel-sfaiter-in-comuna-sa-de-bastina-am-strans-aici-amintiri-speciale-si-fiecare-colt-are-o-poveste-aparte-peretele-dedicat-lui-d-19268403

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-6-din-play-off-si-play-out-21-de-meciuri-se-disputa-astazi-19268984

Adi MARICA 04 May. 2023, 10:21 Liga 4
Pe aceeași temă