Ionuț Popa: „Trebuie să mai primim două puncte”

Marius ANGHEL 31 May. 2011, 16:16 Seria 2
Ionuț Popa:**

Antrenorul Mioveniului, Ionuț Popa, speră încă în șansa echipei
sale de a promova, spunând că totul depinde acum de ultima
etapă.

„Urmează ultima etapă… Noi mergem să jucăm corect, să
ne apărăm șansele, cum am făcut-o și până acum. Mi-ar fi și rușine
să beneficiez de avantajul arbitrilor! Nici nu aș accepta să am
arbitrajele pe care le are FC Bihor, arbitraje despre care am citit
în presa sportivă. Am citit ce s-a scris după meciurile lor cu
Slatina, Vâlcea, Argeșul. Mi-ar fi rușine să citesc dacă s-ar scrie
despre mine așa!

Eu v-am spus despre aceste arbitraje, pentru că așa am citit… Și
mai este un lucru: din punctul meu de vedere, trebuie să mai primim
două puncte, dacă regulamentul UEFA este respectat”,
a declarat Ionuț Popa.

„Trebuie tăiat în
carne vie!”

Antrenorul Mioveniului, Ionuț Popa, s-a declarat la finalul
meciului cu Gaz Metan CFR dezamăgit de jocul unora dintre
fotbaliștii pe care i-a trimis în teren în această partidă.

„În primul rând, îmi cer scuze suporterilor, pentru
impertinența unor jucători și mai ales pentru gestul lui Ionescu.
Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare: ori nu se vrea,
ori nu se poate. Și tot după părerea mea trebuie tăiat în carne
vie, dacă vrem să avem echipă aici, la Mioveni. Sunt deziluzionat
că majoritatea jucătorilor au stat pe teren pur și simplu. Nu se
poate să meargă la infinit așa! Sunt decepționat de atitudinea unor
jucători sau a unui grup de jucători. Am ținut să pun punctul pe i,
să trag un semnal de alarmă. Încă o dată îmi cer scuze, mai ales
pentru faptul că una pregătim, și alta facem în teren. Săndulescu a
fost exclus din lot pe timp nelimitat, iar timpul nelimitat eu am
considerat că este de ajuns 4 zile. Am surprins pe toată lumea, și
pe dl primar, și pe cei din conducere, dar eu răspund și mi-am
asumat acest lucru”
.

Ionescu: „Îmi cer
scuze publicului!”

Tensiunea din jurul acestei partidei și presiunea rezultatului
și-au spus în cele din urmă cuvântul, chiar în momentele dinaintea
golului victoriei.

Ionescu a fost faultat în margine de un adversar, iar apoi
atacantul Mioveniului l-a călcat pe jucătorul oltean. Arbitrul a
văzut faza și i-a arătat roșu lui Ionescu. Spectatorii nu au
digerat prea bine eliminarea și o parte dintre cei de la tribuna I
au început să-l huiduie și să-l înjure pe jucător, în drum spre
vestiare. Ionescu nu a rezistat și, când a auzit huiduielile, a
făcut și el un gest obscen cu mâna. La final, fotbalistul a ținut
să-și ceară scuze pentru cele întâmplate, spunându-ne:
„Îmi cer scuze publicului pentru ieșirea nervoasă. Eram
în febra meciului… A fost o partidă tensionată, a fost presiune,
noi nu marcam… Și așa s-a ajuns să iau acel roșu. Apoi, când am
ieșit, am avut acea ieșire nervoasă… Suporterii adevărați ai
echipei știu că eu am pus suflet aici, la Mioveni, și am încercat
să fac totul pe teren. Îmi cer scuze încă o dată pentru cele
întâmplate”
.

Goluri
doar cu contracandidate

Apărarea lui CS Mioveni a fost cea mai bună din Liga a doua în
acest sezon, formația antrenată de Ionuț Popa primind doar 16
goluri. Interesant este că, în acest retur de campionat,
galben-verzii nu au primit goluri decât de la echipele
contracandidate la promovare, acum sau la un moment dat. Astfel, FC
Bihor Oradea a înscris argeșenilor un gol, Poli Iași a înscris
două, iar Petrolul trei. De la celelalte echipe, Mioveniul nu a
primit în retur niciun gol.

Articol scris de Silviu
Mihai

Marius ANGHEL 31 May. 2011, 16:16 Seria 2
Pe aceeași temă