Ionuț Popa sprijină proiectele suporterilor arădeni

13 Dec. 2008, 13:28 Seria 2
Ionuț Popa** sprijină proiectele suporterilor arădeni

Ionuț Popa este ultimul semnatar al listelor cu adeziuni la proiectul „UTA – mândria mea!”, inițiat de suporterii arădeni, pentru a obține asocieri ale Consiliului Local și Consiliului Județean cu clubul fanion al Aradului.

Prin asociația Suporter Club UTA, fanii Bătrânei Doamne au reușit să introducă în cele două consilii proiecte de asociere cu clubul, care vizează în principal obținerea unor garanții pentru posibilii investitori legate de prezențele celor două organisme locale lângă clubul UTA.

 

„Mulți dintre foștii investitori s-au plâns că n-au avut alături Primăria și Consiliul Județean. Noi asta dorim, ca prin asocierile celor două foruri cu clubul UTA, să reușim să demonstrăm oamenilor de afaceri care vor să investească că au autoritățile locale alături. În plus, UTA este un simbol pentru Arad și, din păcate, nu este recunoscut ca atare pe plan local. Nu cerem celor două consilii să plătească datorii ori salariile jucătorilor. Am solicitat sume simbolice pentru club, 180.000 de euro an din partea Consiliului Județean și 500.000 de euro anual din partea celui local, dar ideea proiectelor noastre este ca clubul UTA să fie tratat ca un simbol al Aradului ”, a declarat Sebastian Bulumac, președintele Suporter Club UTA.

 

Ionuț Popa n-a ezitat să semneze petiția suporterilor. „UTA este un simbol, nu poate fi tratată cu indiferență. Mă doare sufletul când constat în ce criză se află. La fel e și la Iași. Și acolo sunt probleme mari. UTA trebuie sprijinită pe plan local”, a declarat Ionuț Popa.

 

Articol scris de Sebastian ȘICLOVAN
 

13 Dec. 2008, 13:28 Seria 2
Pe aceeași temă